Crin Antonescu il aseamana pe premierul BOC cu Nicolae Ceausescu. Antonescu: „Guvernul e condus de un caraghios”


Intră acum și în grupul de

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, la ironizat, duminică, la Suceava, pe premierul actual. Emil Boc spunând despre acesta că este la fel ca Nicolae Ceauşescu când vâna porci mistreţi pentru că a ajuns „un caraghios care trage la poartă de la 11 metri până intră mingea în plasă”.

Liderul liberalilor din România a spus în cadrul unei întâlniri desfăşurate la Suceava cu membri şi impatizanţi ai PNL şi PSD, că în România avem o economie într-o situaţie foarte grea, nefiind singura ţară aflată în criză, dar că suntem singura ţară în care Guvernul este condus de un caraghios.

„Guvernul este condus de un caraghios care bate lovituri de la 11 metri până intră mingea în poartă, cum trăgea Ceuşescu după mistreţi, până când reuşeau să-i prindă hăitaşii şi care ne spune, în fiecare intervenţie publică, că economia României merge din ce în ce mai bine, că s-a făcut reformă, că în România e lapte şi miere şi că în România există un singur lucru rău: Ponta şi cu mine”, a explicat Crin Antonescu.

El a arătat că premierul PDL-ist este în stare să spună atunci când un investitor pleacă şi două mii de oameni rămân pe drumuri că nu e nici o problemă şi că „bine că au plecat că avem noi investitori care stau la uşă”.

Crin Antonescu a mai declarat că Emil Boc nu poate răspunde la o singură întrebare de ce atunci când taie cu 25 % salariile profesorilor, doctorilor, poliţiştilor, funcţionarilor, din pensii, nu reduce din cei 30 de consilieri pe care îi are numărul acestora la 25, la 26 sau măcar la 28.

„Nu poate să răspundă de ce alocările pentru instituţiile necesare oricărei ţări scad, fondul de rezervă la dispoziţia primului ministru creşte exponenţial, de ce în vreme ce şcoala are mai puţini bani, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale au mai mulţi. De ce în vreme ce sănătatea, spitalele sau ordinea publică din România au mai puţini bani şi sunt oameni daţi afară, de ce trebuie să aibă Preşedinţia şi Institutul Cultural Român, cuibul lui de propagandişti, să aibă bugete dublate”, a mai spus Antonescu.

El a arătat că guvernanţii nu pot răspunde la aceste întrebări şi din acest motiv încearcă să se ascundă, să-şi schimbe numele, să-şi schimbe culoarea şi să creeze tot felul de mişcări şi să facă lucruri prin care să-i mai păcălească odată pe români.


Intră acum și în grupul de