Intră acum și în grupul de
Liderii USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, au declarat, duminică, la Suceava, că cel mai important lucru pentru USL la momentul actual este să rămână unită. Cei doi ideri naţionali au declarat la o întâlnire cu membrii PSD şi PNL că unitatea Uniunii este importantă şi că singura speranţă a PDL pentru viitoarele alegeri este ca USL să se destrame.
„Cred că singura speranţă cu adevărat a celor de la PDL de a reuşi să facă ceva la următoarele alegeri este ca USL să se destrame. Ca noi doi, Crin Antonescu şi cu mine să ne certăm şi să punem interesele noastre personale sau de partid deasupra intereselor noastre comune”, a ţinut să explice Victor Ponta. El a dat asigurări că orice se va întâmpla, ei doi, dar şi echipele de conducere, vor rămâne împreună.
„Nu vom rămâne împreună doar până la alegeri ca să scăpăm de PDL şi de Băsescu ci vom rămâne împreună şi după aceea, când vom avea foarte multă treabă de făcut”, a mai subliniat liderul PSD.
La rândul său preşedintele PNL, Crin Antonescu, le-a spus social-democraţilor şi liberalilor prezenţi că cele două formaţiuni politice s-au înfruntat în alegeri timp de 20 de ani şi că se vor mai înfrunta alţi 20 de ani după ce, împreună, vor scoate România din fundătura în care se află.
„Cine crede astăzi că nu încape de celălalt, că ne-ar fi ieşit mai bine dacă nu făceam această uniune, trebuie să se gândească mereu că dacă aceşti oameni reuşesc să păstreze puterea nu va mai fi vorba nici de PSD, nici de PNL, nici de pluralism politic. Când miza e asta, când ameninţarea e aceasta trebuie să fim capabili să facem toate sacrificiile necesare, din toate direcţiile şi să transmitem oamenilor acest mesaj de care au nevoie şi care ne-a determinat să procedăm la această uniune”, a mai declarat Crin Antonescu.
Intră acum și în grupul de