USL Suceava vrea comisie de ancheta care sa verifice actiunile care au dus la perspectiva falimentarii Termica SA. Reactia primarului Ion Lungu: „Actiunea USL e pur electorala” (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

>Preşedintele executiv al PSD Suceava, consilierul local Ovidiu Donţu, a depus, luni, la Primăria municipiului reşedinţă de judeţ, un proiect de hotărâre, iniţiat de consilierii locali PSD şi PNL, pentru înfiinţarea unei comisii de anchetă a activităţii societăţii de termoficare care să verifice toate acţiunile conducerii Primăriei Suceava care au condus la perspectiva falimentului societăţii.

În expunerea de motive, semnatarii arată că, proiectul de hotărâre vizează activitatea primarului Ion Lungu şi deciziile acestuia privind termoficarea oraşului, iar hotărârea este necesară din perspectiva aflării adevărului în legătura cu decizia de a se construi o nouă centrală termică a oraşului. Totodată, se menţionează că bugetul Termica SA se formează, de şapte ani, intenţionat greşit şi că se prezintă în mod nereal venituri care nu au fost încasate niciodată în cuantumul planificat pentru a se putea efectua cheltuielile bugetate.

Mai mult, prin stabilirea, în mod artificial, al celui mai mare preţ de referinţă al gigacaloriei din ţară, s-a atras către societatea de termoficare a unei sume de subvenţie de la bugetul municipiului de peste o mie de miliarde de lei vechi, formându-se o datorie imensă, în mod nereal, care a dus municipiul aproape în stare de faliment. „Pentru a ieşi din această situaţie primarul Ion Lungu a încălcat legea, mai întâi încercând să compenseze această datorie cu terenuri care erau tot ale societăţii de termoficare”, se arată în documentul citat în care se precizează că primarul a compensat, în mod nelegal, această datorie.

În expunerea de motive se mai invocă faptul că preţul cărbunelui creşte cu două treimi din preţul actual în lanţul de afaceri dintre producător şi Termica SA şi că această firmă a fost, o perioadă, şi acţionar al clubului de fotbal FC Cetatea Suceava, aflat acum în faliment.

Iniţiatorii proiectului de hotărâre de înfiinţare a comisiei de anchetă vor să vadă şi modul în care a fost încredinţată construcţia noii centrale termice a oraşului firmei Adrem Invest SRL, societate care nu a mai construit niciodată o centrală termică şi care „gâfâie” în îndeplinirea obligaţiilor.

Consilierul local PSD Ovidiu Donţu a spus că proiectul de hotărâre a fost avizat de secretarul Consiliului local şi că aşteaptă avizul primarului pentru a fi inclus pe ordinea de zi a viitoarei şedinţe. El a arătat că dacă majoritatea PDL din CL Suceava se va opune constituirii acestei comisii va depune cele semnalate organelor de anchetă.

Pe de altă parte, primarul Ion Lungu a declarat că acţiunea consilierilor USL este „electorală”, mai ales că din comisia de anchetă urmează să facă parte doar consilieri PSD şi PNL. „Eu nu am nimic de ascuns. Acţiunea e pur electorală”, a spus primarul care a precizat că-şi rezervă dreptul să facă mai multe comentarii la dezbaterea proiectului de hotărâre în CL Suceava.


Intră acum și în grupul de