Intră acum și în grupul de
Primarul comunei sucevene Horodniceni, liberalul Neculai Florea, a fost exclus din rândurile formaţiunii politice cu care a câştigat alegerile locale din 2008.
Conform afirmaţiilor făcute de liderul liberalilor suceveni, Ştefan Alexandru Băişanu, în cadrul unei conferinţe de presă, decizia de excludere a fost luată pe parcursul zilei de miercuri, în cadrul şedinţei Biroului Permanent Judeţean al PNL Suceava, cu unanimitate de voturi.
Conducerea PNL Suceava a ţinut să afirme că prin excluderea din rândurile partidului a primarului de Horodniceni nu este vorba de răzbunare sau de distrugere a organizaţiei liberale din localitate, ci mai degrabă de „o susţinere a deciziilor luate de Neculai Florea cu mai mult timp în urmă şi o rupere a concubinajului în care trăia domnia sa”.
„Domnul primar şi alţi doi consilieri din localitatea Horodniceni au considerat că alături de PDL ar găsi calea câştigătoare pentru domniile lor, iar în acest sens, am considerat că nu are rost să trăim într-un concubinaj în timp limitat, să acceptăm că primarul este liberal pe când el în realitate este în barca cealaltă”, a declarat preşedintele PNL Suceava.
El a precizat că alături de primarul localităţii Horodniceni au fost daţi afară din structurile liberale şi doi consilieri locali fiind vorba despre Mugurel Bostea şi Dumitru Andrei. Dacă edilul comunei îşi va putea păstra funcţia de conducere, cei doi consilieri vor fi înlocuiţi şi din rândul executivului local.
Până miercuri, la Horodniceni PNL avea un primar, un viceprimar şi patru consilieri locali.
Intră acum și în grupul de