Intră acum și în grupul de
Şeful liberalilor suceveni, Alexandru Ştefan Băişanu, este de părere că în ultima perioadă, “înainte de culcare, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, confundă cartea de marketing turistic cu cea de manipulare a maselor, la fel de des cum confundă cartea de istorie a României cu cea de istorie a Imperiului Habsburgic”.
Afirmaţiile liderului PNL Suceava au venit pe parcursul zilei de joi, în cadrul unei conferinţe de presă, după ce conducerea administraţiei publice judeţene a prezentat rezultatele ediţiei din acest an a Târgului “Produs în Bucovina”, manifestare desfăşurată în capitala ţării, la finele săptămânii trecute.
“Am observat cum Gheorghe Flutur și-a prezentat triumfător o nouă victorie în acumularea de capital politic pe banii contribuabililor suceveni, numită generic Târgul << Produs în Bucovina >>. Nici eu, nici PNL Suceava nu suntem împotriva organizării unor astfel de evenimente, ba mai mult, le încurajăm, dar considerăm că genul acesta de acțiuni nu trebuie să fie principala activitate a unui Consiliu Județean, ci mai degrabă a unei asociații de producători”, a declarat preşedintele Organizaţiei Judeţene a PNL Suceava, Alexandru Băişanu.
El a făcut şi o analiză a datelor oferite de şeful administraţiei judeţene, care indică prezenţa la manifestare a circa 500.000 de bucureşteni şi comercializarea a 26 de tone de produse din carne, 11 tone de produse lasctate, 13 tone de mere, 900 de kilograme de miere de albine, 100 de kg de păstrăv şi 3,5 tone de produse de patiserie.
“Sunt ilare și puerile metodele și tehnicile de manipulare aplicate de fostul << ministru televizor >> Gheoghe Flutur, care, se pare că, atât timp cât a fost șeful de campanie a lui Traian Băsescu, a furat câteva din tehnicile de manipulare a opiniei publice aplicate de actualul președinte, acoperind sub << perdeaua de fum >> a unor evenimente mai mult sau mai puțin reușite, incompetența și mediocritatea în administrația publică județeană”, a declarat Alexandru Băişanu.
Conform liderului PNL Suceava, “altfel spus, de la acest târg, un bucureștean a plecat acasă cu plasa plină: 50 de grame de carne, 22 de grame de lapte, 7 grame de produse de patiserie, jumătate de măr, o linguriță de miere de albine și vreo doi solzi de păstrăv. De sărbători, eu personal îi voi face cadou lui Gheorghe Flutur un calculator de buzunar, pentru a nu o mai călca în străchini atunci când face exagerări specifice lui și colegilor din PDL”. “Sper să-l țină mereu la îndemână, pentru a nu mai face exagerări eronate, în ce privește evenimentele cu tentă manipulatorie, pentru că în cazul celorlalte atribuții, de tip câți investitori a atras în Suceava sau câte drumuri județene noi a inaugurat, acestea pot fi numărate pe degetele de la o mână”, a conchis preşedintele PNL Suceava.
Intră acum și în grupul de