Baisanu considera ca bugetul de stat pe anul 2012 „este o lege a umilintei si saracirii romanilor” (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Conducerea liberalilor suceveni consideră că bugetul României pentru anul viitor va condamna ţara noastră şi mai puternic la subdezvoltare economică, iar criza se va accentua până la insuportabilitate în lipsa unor măsuri clare şi cu aplicabilitate imediată de stimulare economică.

Preşedintele organizaţiei judeţene a PNL Suceava, Alexandru Ştefan Băişanu, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă susţinută pe parcursul zilei de joi, că “bugetul Cabinetului Boc este o lege a umilinţei şi sărăcirii românilor, o lege a risipei şi corupţiei PDL, o lege a politizării fondurilor şi nu a prioritizării investiţiilor, o lege a subfinanţării educaţiei, sănătăţii şi administraţiilor locale”.

Liderul liberalilor suceveni este de părere că modul în care este construit actualul buget reflectă, de fapt, caracterul de tip „securist” al statului sub guvernarea Băsescu-Boc, care pune accentul pe instituţiile de forţă, puterea luând decizia să reducă din fondurile destinate muncii, educaţiei, culturii, agriculturii şi să aloce mai mulţi bani serviciilor de informaţii.

“Sumele de la buget pentru SRI, SIE, SPP vor creşte, în vreme ce pensiile vor fi îngheţate, iar bugetarii nu-şi vor recupera pierderile salariale. Orice variantă de deficit sub 2% este nerealizabilă în 2012. Obiectivul mascat al actualului guvern este ca, anul viitor, să ajungă tot la un deficit de 3% sau peste, dar să utilizeze, prin rectificări repetate, miliarde de euro în scopuri electorale. În anul 2012, se preconizează peste 11 miliarde de lei dobânzi la datoria publică, reprezentând peste 2% din PIB. Dacă tot deficitul se duce pe datoria publică, practic, finanţarea sectorului public se va face cu un buget excedentar”, a mai declarat Alexandru Băişanu.


Intră acum și în grupul de