Petru Luhan: Victimele agresiunilor, protejate la nivelul UE


Intră acum și în grupul de

Parlamentul European a adoptat, marţi, un nou set de reguli privind înfiinţarea Ordinului European de Protecţie (OEP), informează europarlamentarul PDL de Suceava, Petru Luhan, într-un comunicat de presă. Astfel, potrivit documentului citat, victimele abuzurilor sau ale acţiunilor criminale, care se bucură de protecţie într-un stat membru UE, se vor bucura de aceeaşi protecţie pe întreaga suprafaţă a Uniunii Europene.

„Până acum, dacă o persoană, victimă a unei agresiuni, se bucura de protecţie în ţara sa, aceasta era total expusă acţiunilor agresorului său, dacă circula în alt stat. Datorită eforturilor Parlamentului European, în cazul în care victima se deplasează sau se mută în alt stat, ţara de origine va emite un OEP prin care victima se va bucura de aceeaşi protecţie”, a declarat eurodeputatul Petru Luhan.

El a ţinut să mai precizeze în comunicatul remis redacţiei că deputații europeni au depus eforturi de la început pentru a clarifica faptul că aceste reguli trebuie să acopere toate victimele infracțiunilor și criminalității, nu numai victimele violențelor de gen.

“Majoritatea măsurilor de protecție sunt acordate femeilor care devin victime ale violentei de gen, dar OEP poate acoperi victimele de orice sex, precum și alte tipuri de infracționalitate. Pe scurt, vom facilita astfel circulația victimelor și vom împiedica circulația agresorilor lor. Cred că s-a făcut un pas înainte important pentru a-i proteja pe cei care au nevoie cel mai mult de protecție”, a precizat europarlamentarul democrat-liberal.

În plus, datorită deciziei deputaților europeni, un OEP poate fi de asemenea solicitat pentru familia şi rudele beneficiarului acestui Ordin. După decizia de marţi, Statele Membre vor avea trei ani pentru a transpune această directivă în legislația națională, mai menţionează Petru Luhan în comunicatul de presă.


Intră acum și în grupul de