Parlamentarii suceveni Dumitru Pardau si Orest Onofrei raman secretari ai Camerei Deputatilor, respectiv Senatului


Intră acum și în grupul de

În viitoarea sesiune parlamentară, parlamentarii PDL de Suceava Dumitru Pardău şi Orest Onofrei vor fi din nou secretari ai Birourilor Permanente ale Camerei Deputaţilor, respectiv Senatului.

Biroul Permanent al PDL a decis, luni, ca reprezentanţii democrat liberalilor din conducerea Camerei Deputaţilor şi Senatului să fie reconfirmaţi în funcţie.

În aceste condiţii, prim-vicepreşedintele PDL Suceava, deputatul Dumitru Pardău, va fi reconfirmat în viitoarea sesiune parlamentară în funcţia de secretar al Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor. Pardău deţine această funcţie de la începutul actualului mandat al Parlamentului şi a fost reconfirmat în debutul fiecărei sesiuni parlamentare.

Totodată, la Senat, unde PDL pierde unul din posturile de secretar, va fi reconfirmat în funcţie şi senatorul Orest Onofrei, prim-vicepreşedinte al PDL Suceava.

În anterioara sesiune parlamentară, PDL avea trei secretari din Biroul Permanent – Gheorghe David, Alexandru Pereş şi Orest Onofrei, dar după ce s-a modificat structura politică a Biroului Permanent al Senatului după înlocuirea lui Mircea Geoană cu Vasile Blaga, unul din posturile de secretar a fost alocat PSD.

Postul de secretar ce a revenit PSD a fost eliberat de democrat liberalul Gheorghe David.

Astfel, în următoarea sesiune parlamentară, conform deciziei de luni a conducerii PDL, vor fi secretari din partea PDL senatorii Orest Onofrei şi Alexandru Pereş.

Deciziile conducerii PDL urmează să fie confirmate însă şi de grupurile parlamentare ale PDL care se vor întruni la începutul sesiunii parlamentare ce va începe la sfârşitul lunii ianuarie.

Orest Onofrei deţine funcţia de secretar al Biroului Permanent al Senatului de la începutul acestei legislaturi şi a fost reconfirmat la începutul fiecărei sesiuni parlamentare.


Intră acum și în grupul de