Intră acum și în grupul de
Preşedintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, a cerut, luni, demisia şefului Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Suceava, general Eugen Şalar, pentru că i-a amendat pe protestatarii prezenţi seară de seară în faţa Palatului Administrativ din municipiu. Liderul social-democraţilor suceveni a spus că protestatarii au fost amendaţi cu sume între 500 şi 2500 de lei şi că este inacceptabil ca într-un stat democratic, oamenii să fie amendaţi pentru că îşi prezintă nemulţumirile în public. Nechifor a precizat că juriştii PSD vor acorda gratuit asistenţă juridică protestatarilor pentru a contesta amenzile primite în instanţă pentru că aceste sancţiuni nu se justifică. „Aceste mişcări sunt spontane şi nu organizate”, a afirmat preşedintele PSD Suceava.
La rândul său, preşedintele executiv al PSD Suceava, Ovidiu Donţu, a declarat că juriştii PSD analizează dacă amendarea protestatarilor poate fi încadrată în infracţiunea de abuz în serviciu din partea jandarmilor. „Dreptul de protest e un drept care nu se negociază”, a spus Donţu. El a subliniat că cei care protestează nu reprezintă un grup organizat care se manifestă fără respectarea legii, ci e vorba de persoane din straturi sociale diferite, cu revendicări concrete care, împreună, îşi strigă nemulţumirea.
Pe de altă parte, prefectul de Suceava, Sorin Arcadie Popescu, a declarat că PSD nu are de ce să ceară demisia şefului Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Suceava, general Eugen Şalar, întrucât el i-a cerut acestuia, din 23 februarie, să adopte măsurile legale faţă de protestatari.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu a spus că a făcut mai multe apeluri publice în care le-a cerut protestatarilor să intre în legalitate şi să ceară aviz pentru protest, dar că aceştia nu au dorit să o facă. „Am făcut apel la protestatari să intre în legalitate, să ceară aviz de miting, întrucât de peste 40 de zile fac acest protest în faţa Bisericii Catolice, chiar în uşa bisericii. Acum, când catolicii au intrat în Postul Paştelui, protestele coincid cu slujba de seară şi credincioşii care vin la biserică sunt deranjaţi de acest protest”, a spus Popescu.
El a arătat că le-a cerut protestatarilor să obţină aviz pentru protest, iar comisia de la Primărie care analizează solicitarea putea să le avizeze mitingul în altă locaţie, nu chiar în uşa bisericii, astfel încât să nu fie afectaţi alţi cetăţeni. „Nu se poate ca în fiecare seară slujba de la biserică să fie deranjată de 15 oameni”, a mai spus prefectul. El a explicat că în 22 februarie a început Postul Paştelui pentru credincioşii catolici, iar seara se desfăşoară slujbă religioasă care, este deranjată de protestatari, iar unii credincioşi s-au adresat verbal şi chiar şi în scris autorităţilor cerându-le să adopte măsuri astfel încât slujba să nu fie afectată. Astfel, în 23 februarie, prefectul a cerut în scris şefului IJJ Suceava să fie adoptate măsurile legale. Protestatarii au fost avertizaţi, după care au primit amenzi.
Unul dintre protestatari, Octavian Dârja, a declarat că a primit un avertisment, o amendă în cuantum de 1500 de lei şi o alta în cuantum de 1200 de lei, dar a precizat că va continua să protesteze.
Din 13 ianuarie, în faţa Palatului Administrativ din Suceava se adună, în fiecare seară, începând cu ora 18, câteva zeci de persoane care scandează sloganuri împotriva actualei puteri, cer demisia preşedintelui şi alegeri anticipate.
Intră acum și în grupul de