Intră acum și în grupul de
„Ştiam că a fost comandă politică, iar prefectul s-a autodenunţat”, a declarat joi, preşedintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, care şi-a cerut scuze, joi, faţă de comandantul IJJ Suceava, gen. Eugen Şalar, căruia i-a cerut demisia după ce protestatarii paşnici au fost amendaţi de jandarmi.
Liderul social-democraţilor suceveni a declarat, într-o conferinţă de presă, că a cerut demisia şefului IJJ Suceava pentru amendarea protestatarilor paşnici din centrul Sucevei pentru a afla resortul care a stat la baza acestor sancţiuni.
El a apreciat însă că de fapt, Gheorghe Flutur a cerut amendarea protestatarilor.
„După ce a mimat că doreşte dialog cu aceştia, protestatarii au fost legitimaţi ca să fie invitaţi să discute cu Gheorghe Flutur şi apoi, având datele lor, au fost amendaţi”, a spus Nechifor.
Prefectul de Suceava, Sorin Arcadie Popescu, a declarat, luni, că el a cerut şefului IJJ Suceava, din 23 februarie, să adopte măsurile legale faţă de protestatari. Prefectul a spus că a făcut mai multe apeluri publice în care le-a cerut protestatarilor să intre în legalitate şi să ceară aviz pentru protest, dar că aceştia nu au dorit să o facă. “Am făcut apel la protestatari să intre în legalitate, să ceară aviz de miting, întrucât de peste 40 de zile fac acest protest în faţa Bisericii Catolice, chiar în uşa bisericii. Acum, când catolicii au intrat în Postul Paştelui, protestele coincid cu slujba de seară şi credincioşii care vin la biserică sunt deranjaţi de acest protest”, a spus Popescu.
Intră acum și în grupul de