Liderul PSD Suceava sustine ca PDL se pregateste sa fure alegerile „cu brosura pe masa” (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Liderul PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, a declarat luni că singura şansă pentru ca alegerile să nu fie furate este o bună mobilizare şi organizare din partea partidelor din opoziţie. Potrivit preşedintelui PSD Suceava, maşina de vot a PDL se pregăteşte „cu broşura pe masă”, în secţia de votare, să fure alegerile. „PDL pregăteşte cărticica pentru ziua votului, cu ce are de făcut cel din PDL ca să fure alegerile, ceea ce este foarte grav”, a spus Nechifor într-o conferinţă de presă. El a ţinut să sublinieze însă că va duce bătălia până la capăt. „Nici nu ştie Flutur cât de hotărâţi suntem să mergem până la capăt”, a evidenţuat Nechifor.

Prim-vicepreşedintele PDL, Gheorghe Flutur, a declarat, sâmbătă, că ghidul de campanie ce va fi elaborat se adresează liderilor PDL din organizaţiile de bază, care sunt organizate pe secţii de votare, şi nu în secţiile de vot, un ghid de campanie electorală fiind elaborat şi când era în PNL.

Flutur a spus, în cadrul Şcolii Naţionale de Management Politic organizată de OT PDL Suceava, că mai are de învăţat în domeniul comunicării politice şi trebuie să reia o declaraţie pe care a făcut-o vineri în faţa tinerilor democrat-liberali, subliniind că atunci când a vorbit de ghid de campanie pentru “omul din secţia de votare” s-a referit la liderul organizaţiei de bază a PDL, acestea fiind constituite pe secţii de votare, şi nu la reprezentantul PDL din secţia de vot.

El a spus că, potrivit Statutului PDL, partidul are ca organizaţii de bază cele în jurul secţiilor de votare, acestea având un preşedinte şi cinci membri. Flutur a explicat că organizaţia pe secţie de votare a fost înfiinţată pentru eficienţă, membrii acestei organizaţii urmând să transmită oferta politică celor 1.000-1.500 de persoane arondate secţiei de votare respective.


Intră acum și în grupul de