Intră acum și în grupul de
Senatorul PSD de Suceava, Gavril Mîrza, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că este mai mult decât convins că PNL va desemna candidat la funcţia de primar al municipiului Suceava pe preşedintele organizaţiei judeţene, Alexandru Băişanu.
Mîrza a spus că în cadrul USL candidatul la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava a revenit PSD care l-a propus pe preşedintele organizaţiei judeţene, deputatul Cătălin Nechifor, şi că se aşteaptă ca pentru funcţia de primar al municipiului, unde PNL face nominalizarea, să fie desemnat preşedintele organizaţiei judeţene, Alexandru Băişanu.
„Sper că se va merge cu liderul PNL. Noi ne-am asumat candidatura la preşedinţia CJ cu preşedintele organizaţiei, iar PNL ar trebui să-şi asume candidatura cu preşedintele organizaţiei”, a spus Mîrza.
Senatorul PSD a arătat că USL Suceava continuă procesul de desemnare a candidaţilor pentru funcţiile de primar şi de consilieri locali şi consilieri judeţeni pentru alegerile din iunie şi nu a exclus ca în unele localităţi să fie candidaţi doar din partea PSD sau doar din partea PNL. „Sper să se încheie discuţiile cât mai repede”, a mai declarat Mîrza.
Declaraţiile lui Mîrza au fost făcute în contextul în care surse din USL au arătat că există discuţii ca la funcţia de primar al municipiului Suceava, PNL să propună candidatura lui Corneliu Vornicu, fost viceprimar în mandatul 2000-2004, când a fost ales candidând din partea PRM.
In replica, prim-vicepreşedintele PDL Suceava, senatorul Orest Onofrei, a spus că declaraţiile senatorului Mîrza legate de candidatul USL pentru Primăria Suceava confirmă că problemele sunt complicate în alianţa PSD–PNL. “Cred că ăsta este principalul motiv pentru care l-au luat pe doctorul Paziuc în PNL. Pentru că în meseria pe care o are doctorul Paziuc, le este foarte util să le rezolve conflictele şi frământările psihice pe care văd că le manifestă deja în spaţiul public”, a declarat Onofrei.
Intră acum și în grupul de