Intră acum și în grupul de
Liberalii suceveni vor să-i motiveze pe locuitorii municipiului reşedinţă de judeţ să participe la vot în număr cât mai mare la alegerile locale din 10 iunie. Astfel, ei vor organiza în municipiu o tombolă cu premii, constând într-un autoturism Dacia Logan, aparate electrocasnice şi electronice, la care pot participa persoanele care îşi vor exprima votul în ziua alegerilor locale.
Potrivit preşedintelui PNL Suceava, Ştefan Alexandru Băişanu, candidat al USL pentru funcţia de primar al Sucevei, în democraţie oamenii trebuie să aibă un interes pentru a fi convinşi să meargă la vot, iar acum lumea spune că este sătulă de politicieni din cauza actualei guvernări care i-a dezamăgit.
„Unii nu mai vin la vot şi spun că sunt sătui de politicieni. Încercăm să-i convingem că pot câştiga o Dacia Logan dacă participă la vot. Vor mai fi şi alte premii, aparate electrocasnice, cum ar fi aspiratoare sau electronice, laptop-uri, tablete, telefoane mobile”, a precizat Băişanu. El a spus că de regulament se vor ocupa juriştii PNL Suceava, adăugând că membrii PNL nu pot participa la tombolă.
Băişanu a explicat că populaţia trebuie să vină în număr cât mai mare la alegeri întrucât, în condiţiile actualei legi electorale, un primar este ales cu numărul cel mai mare de voturi şi nu cu majoritate. „Acum, cu legea nedemocratică promovată de PDL, nu majoritatea decide care este primarul într-o localitate. ci câştigă cel care are cele mai multe voturi. De aceea, este bine ca la aceste alegeri să vină cât mai mulţi alegători, dacă se poate peste 70 la sută dintre ei, pentru ca primarul ales să fie legitim”, a spus Băişanu.
El a subliniat că tombola nu avantajează vreun candidat, ci determină o prezenţă mai mare la urne.
Intră acum și în grupul de