Liberalii considera ca in problema retrocedarilor Guvernul Ungureanu a gasit o solutie penibila (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

“Intenția guvernului de a limita la 15% cuantumul despăgubirilor care vor fi plătite foștilor proprietari pentru proprietățile naționalizate reprezintă un atentat la dreptul de proprietate și o formulă inacceptabilă și inechitabilă pentru PNL, care a fost încă din 1990 apărătorul dreptului de proprietate”.

Declaraţia aparţine preşedintelui organizaţiei municipale a PNL Suceava, Marius Zmău, şi a fost făcută în cadrul unei conferinţe de presă susţinută pe parcursul zilei de miercuri. Acesta a afirmat că nu este prima dată când puterea, reprezentată fie de Traian Băsescu, fie de Emil Boc, fie de Mihai Răzvan Ungureanu, încearcă să justifice neaplicarea legii sau încălcarea unor drepturi prin lipsa banilor şi că nu există nici un drept de a face rabat de la lege și de la principii fundamentale sub pretextul lipsei financiare.

„CEDO a dat un termen de 18 luni pentru găsirea unei soluţii unitare privind retrocedările în România, dat fiind numărul mare de procese intentate statului roman. Întrucât termenul expiră în iulie, guvernul Ungureanu a găsit o soluţie penibilă de a limita despăgubirile pe casele naţionalizate la 15% din valoarea imobilului, eşalonate pe o perioadă de 10-12 ani. Se elimină astfel şi măsurile reparatorii prin restituirea în natură, iar termenul pentru depunerea dosarului este de 60 de zile. Dacă termenul expiră, nu mai ai dreptul să depui dosarul”, a adăugat Marius Zmău.

În acest sens, preşedintele OM a PNL Suceava a mai afirmat că USL va solicita înfiinţarea unei comisii de anchetă la Senat privitoare la activitatea Agenţiei Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor pe perioada ultimilor ani începând cu data de 1 ianuarie 2009 deoarece există suspiciuni majore în legătură cu anumite aspecte ale activităţii acestei instituţii şi „având în vedere principiul constituţional al controlului parlamentar asupra tuturor instituţiilor guvernamentale trebuie să vedem ce s-a întâmplat acolo în această perioadă”.


Intră acum și în grupul de