Intră acum și în grupul de
Liderul liberalilor Suceveni, Alexandru Ştefan Băişanu, a cărui candidatură din partea USL Suceava la fotoliul de primar al municipiului reşedinţă de judeţ a fost supusă aprobării în cadrul Adunării generale a organizaţiei Municipale a PNL Suceava pe parcursul zilei de duminică, a declarat în faţa colegilor de partid că nu candidează pentru funcţie aşa cum fac cei mai mulţi ci pentru ca Suceava să-şi găsească identitatea.
În acelaşi timp preşedintele liberalilor a ţinut să transmită şi un mesaj tuturor PDL – iştilor din Suceava care se întreabă cine este Alexandru Băişanu spunându-le că el este cu certitudine edilul şef al municipiului reşedinţă de judeţ după 10 iunie.
„PDL-iştii n-au înţeles niciodată cine sunt eu şi se tot întreabă aşa că am să le explic astăzi cine sunt în faţa dumneavoastră: viitorul primar al municipiului Suceava! Nu pentru că vrea el o funcţie ci pentru că oamenii s-au săturat de Ioan Lungu şi administraţia pe care o face şi mai ales pentru faptul că oraşul nostru nu are identitate aşa cum au toate celelalte municipii reşedinţe de judeţe” a declarat Alexandru Băişanu.
Şeful PNL Suceava a mai declarat că o schimbare la nivelul conducerii administraţiei publice locale şi a Consiliului Local este absolut necesară pentru că locuitorii municipiului s-au săturat să fie minţiţi în faţă, să nu aibă un loc de muncă şi să reprezinte bătaia de joc a unor derbedei timp de patru ani de zile aflaţi vremelnic pe unele scaune de conducere.
Intră acum și în grupul de