Senatorul Onofrei spera ca Victor Ponta va guverna fara sa fie distorsionat de vechile metehne ale PSD (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Prim-vicepreşedintele PDL Suceava, senatorul Orest Onofrei, a declarat, joi, că echipa de miniştri a fost prezentată de parcă ar fi „bună de mers la Muntele Athos”, dar că a fost prezentat un Guvern contestabil înainte de a fi numit. „Toată cruciada lui Ponta s-a transformat într-o invazie a popoarelor migratoare, care vor arăta cum pârjolesc totul, până la femeia de serviciu. Nici nu au venit la guvernare şi au preluat mafia de vest, mafia din port, cu nume si prenume”, a spus Onofrei într-o conferinţă de presă.

El a arătat că liderii USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu pozează în „miliţianul bun şi miliţianul rău” şi că dacă premierul desemnat spune că vor fi înlocuiţi doar secretarii de stat şi prefecţii, vine Crin Antonescu care susţine că vor fi făcute înlocuiri până la femeia de serviciu unde s-au făcut numiri politice. „Este scuza ca să faci abuz, cu noi numiri făcute prin concurs ca şi cum concursurile nu ar avea tentă politică”, susţine Onofrei.

El a mai declarat că liderii USL, dar în special Victor Ponta, refuzau în ultimii ani să stea de vorbă în Parlament sau la Cotroceni dacă erau prezenţi cei de la UNPR, acuzând că este un partid al traseiştilor, dar că acum semnează protocol de susţinere cu UNPR.

Onofrei consideră că Victor Ponta s-a convertit şi revine la vechile metehne ale PSD din perioada 2000-2004. „Că noi am fost acuzaţi de un regim dictatorial, populaţia se va convinge foarte repede, prin comparaţie cu USL. Îşi va readuce aminte de perioada 2000-2004”, a spus senatorul PDL.

El şi-a exprimat speranţa că pentru binele României, Victor Ponta va guverna fără să fie distorsionat de vechile metehne ale PSD. „Sper ca Ponta să fie un premier realist, în stare să guverneze după mintea lui şi nu distorsionat de influenţele şi metehnele vechi din PSD. Românii vor face foarte repede diferenţa că între ce a făcut PDL şi ce se va întâmpla în următoarele luni va fi negativ pentru USL”, a conchis Onofrei.


Intră acum și în grupul de