Intră acum și în grupul de
Istoria guvernărilor PSD şi PNL la Ministerul Educaţiei anticipează un examen de bacalaureat uşor, a declarat europarlamentarul PDL de Suceava, Petru Luhan, care a apreciat că procentul de promovabilitate la BAC-ul USL din acest an se va situa peste 50 la sută.
Eurodeputatul sucevean arată, într-un comunicat de presă, că mai este puţin până când încep examenele naţionale programate pentru lunile iunie-iulie 2012 şi că elevii pot răsufla uşuraţi pentru că deja ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop, a anunţat că este convins că aceştia sunt cu mult mai bine pregătiţi în 2012, decât în anul precedent. „E şi normal ca ministrul Pop, instalat de doar câteva săptămâni, să fie la curent cu stadiul pregătirii individuale a elevilor care vor participa la examenele naţionale. Oricum, afirmaţia ministrului Pop promite de la sine copiilor un examen de an electoral, chiar dacă tipicul organizării este identic cu cel din guvernarea PDL. Elevii au înţeles mesajul ministrului, astfel că anul acesta, un număr record de candidaţi vor încerca să guste din cadoul electoral USL”, precizează Luhan.
El mai menţionează că istoria educaţională a guvernărilor PSD sau PNL, aceea în care elevii au fost tot timpul extrem de bine pregătiţi, pare să se repete.
Luhan aminteşte că în 2001 şi 2002, „sub bagheta magică” a Ecaterinei Andronescu mai mult de 86% dintre elevi au fost pregătiţi să facă faţă examenului maturităţii, iar în mandatul ministrului Atanasiu procentele de promovabilitate au depăşit în medie 80 la sută, iar promovabilitatea a fost de 80,78 la sută şi în mandatul „mirelui Adomniței”. „Doar că rigorile româneşti marca PSD şi PNL nu s-au confirmat internaţional în era demolării cărţii şi a performanţelor naţiunii. Datele pe care elevii le înregistrau la testările internaţionale PISA clasau ţara noastră pe penultimul loc mondial”, precizează europarlamentarul PDL.
El a adăugat că în ceea ce priveşte modul de organizare a examenelor naţionale din acest an, acestea vor fi corecte, fără fraude sau tentative de furt pentru că „vocile oficiale” arată că vor fi monitorizate video şi că chiar „procurorul şef Ponta” s-a declarat pro camere video în sălile de examinare deşi anul trecut plângea de mila copiilor torturaţi de sistemul Funeriu.
„Deşi examenele naţionale sunt organizate, cel puţin ca interfaţă, pe aceleaşi rigori ale anului trecut sunt convins că rezultatele vor fi cu mult diferite de anul 2011, pe principiul lupul îşi schimbă părul dar năravul ba! Vorbim de un capital electoral important (părinţi, bunici, elevi care au împlinit 18 ani) care nu merită dezamăgit chiar dacă asta presupune umilinţa cărţii şi a generaţiilor acestei ţări. Îndrăznesc un prognostic al promovabilităţii bacalaureatului USL de cel puţin 50 la sută”, conchide Petru Luhan.
Intră acum și în grupul de