Medicul Tiberius Bradatan e pregatit sa-si duca proiectul „Sanatate prin educatie” in CL Suceava


Intră acum și în grupul de

Preşedintele executiv al Organizaţiei Judeţene Suceava a PSD, Ovidiu Donţu, i-a prezentat în cadrul mitingului electoral care a avut loc la finele săptămânii trecute în cartierul Burdujeni şi la care au participat liderii naţional ai USL, Victor Ponta (PSD), Crin Antonescu (PNL) şi Daniel Constantin (PC), pe candidaţii social-liberali pentru funcţia de consilier local, respectiv judeţean.

Poziţia a doua pe lista de candidaţi pentru Consiliul Local Suceava este ocupată de medicul urgentist Tiberius Brădăţan, care este pregătit să aducă un suflu nou în deliberativul local. Odată ce va ajunge consilier local, Brădăţan doreşte să implementeze proiectul „Sănătate prin educaţie”.

Medicul urgentist s-a hotărât să aducă în prim plan acest proiect după ce adresabilitatea la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean “Sfâtul Ioan cel Nou” Suceava a crescut foarte mult în ultimii ani.

„Este o problemă de sănătate publică şi atunci trebuie să facem totul pentru ca în comunitatea noastră să scadă nivelul morbidităţii, nivelul bolilor. O populaţie sănătoasă înseamnă o populaţie care poate să producă mai mult, care poate să aducă beneficii comunităţii, înseamnă costuri mai puţine pentru sistemul de sănătate. În momentul în care vom ajunge să ne apucăm efectiv de muncă, vom fi acolo, în Consiliul Local, vom face toate demersurile, vom pune pe hârtie proiectul şi îl veţi vedea scris şi cu cifre, pentru ca oamenii să fie educaţi, să înveţe cum trebuie să se protejeze de boli, să înveţe cum nu trebuie să ajungă la spital şi în felul acesta să fie nişte oameni mai mulţumiţi, mai fericiţi, mai bucuroşi”, a declarat Tiberius Brădăţan.


Intră acum și în grupul de