Intră acum și în grupul de
Preşedintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, a anunţat, joi, că a lansat contractul USL cu zona Rădăuţi-Vicovu de Sus care presupune valorificarea brandurilor locale, cum este cel al murăturilor din Milişăuţi, Iaslovăţ sau Satu Mare.
„Vrem fructificarea brandului local, cum sunt varza şi murăturile de Milişăuţi”, a spus Nechifor.
El a arătat că prin acelaşi program USL pentru zona Rădăuţi-Vicov se propune înfiinţarea de noi locuri de muncă şi susţinerea firmelor locale de producţie.
„Am fost la câteva firme din zonă şi vrem să asigurăm o dezvoltare pe prelucrarea lemnului cu valoare adăugată mare, să dezvoltăm fabricarea de mobilă, în special sculptată cu valoare adăugată foarte mare”, a spus preşedintele PSD Suceava.
El a mai arătat că în acest program se prevede şi dezvoltarea infrastructurii rutiere din zonă.
„Sunt câteva axe rutiere care sunt varză. Rutele de pe graniţă sunt distruse”, a spus Nechifor. El şi-a amintit că în 2007 când lucra în Consiliul Judeţean Suceava ca director al Direcţiei de integrare europeană, a scris mai multe proiecte cu finanţare cu fonduri europene pe proiecte transfrontaliere de modernizare a unor căi de acces şi că acestea au fost realizate. Nechifor a subliniat că programele Uniunii Europene pentru zonele transfrontaliere sunt dedicate locuitorilor din aceste zone pentru a creşte nivelul de trai şi pentru ca zonele să se dezvolte.
USL Suceava va lansa vineri contractul cu zona Siret-Dumbrăveni şi urmează ca săptămâna viitoare să lanseze contractul cu zona Gura Humorului-Câmpulung Moldovenesc.
„Vrem să întărim oferta noastră cu o abordare rotundă, ca toţi să aibă acces la resurse”, a mai declarat Cătălin Nechifor.
Intră acum și în grupul de