Intră acum și în grupul de
Candidatul UNPR la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, Cătălina Elena Vartic, consideră că Aeroportul Suceava cât şi zona adiacentă, în special Centrul Economic Bucovina, nu sunt puse în valoare pentru a aduce cât mai mult profit judeţului.
Liderul UNPR Suceava a apreciat că investiţiile de zeci de milioane de euro care se fac în modernizarea aeroportului cât şi investiţia făcută în construcţia Centrului Economic Bucovina riscă să nu producă valoare adăugată dacă nu se amenajează şi un parc industrial în zonă.
„Nu vor creşte semnificativ cursele de pe aeroport doar dacă se lungeşte pista. Asta înseamnă doar că vor putea ateriza avioane mai mari, dar dacă nu au ce să preia, nu au motiv să aterizeze”, a spus Cătălina Vartic.
Ea a subliniat că zona adiacentă aeroportului va trebui transformată imediat în parc industrial pentru că atunci când aeroportul va putea primi avioane cargo de mari dimensiuni să existe deja cerere pentru astfel de zboruri.
Preşedintele UNPR Suceava a adăugat că în zonă sunt utilitatile necesare pentru înfiinţarea de firme de producţie şi trebuie ca autorităţile locale şi judeţene să găsească facilităţile prin care pot atrage mari investitori.
Ea a mai spus că o altă investiţie care se va face în judeţul Suceava, cea de transport intermodal de la Dorneşti, este un argument în plus că este necesară înfiinţarea unui parc industrial.
„Nu poţi să faci investiţii majore în infrastructura de transporturi fără să ai ce să transporţi”, a subliniat Cătălina Vartic.
Intră acum și în grupul de