Intră acum și în grupul de
Candidatul USL la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, deputatul PSD Cătălin Nechifor, s-a întâlnit duminică, la Căminul cultural din Dorna Arini cu peste patru sute de localnici cu care a dezbătut teme de interes local şi judeţean în special în ceea ce priveşte dezvoltarea sectorului agricol în zona de munte şi în dezvoltarea turismului în această zonă.
Candidatul USL pentru funcţia de preşedinte al CJ Suceava a spus în cadrul discuţiilor că iniţiază un proiect în domeniul turismului care prevede asocierea tuturor localităţilor din Bazinul Dornelor în ceea ce priveşte modernizarea infrastructurii şi pentru a asigura condiţii pentru turişti astfel încât să fie facilitat accesul spre Munţii Călimani. În acest program va investi atât statul cât şi mediul privat interesat de a dezvolta noi capacităţi turistice.
În cadrul aceleiaşi întâlniri electorale s-a discutat şi despre furturile PDL din ultimii ani, iar Cătălin Nechifor şi-a exprimat indignarea că nici un candidat PDL nu şi-a cerut scuze pentru suferinţele cauzate cetăţenilor în perioada în care au guvernat atât la nivel naţional cât şi la nivel judeţean.
“Nu am văzut nici un pedelist în toată această perioadă să vină în faţă şi să îşi ceară iertare pentru tot răul făcut în aceşti patru ani. Au furat 28 de miliarde de lei de la Casa de Pensii, şi nu o spun eu, Cătălin Nechifor, ci Curtea de Conturi. În această perioadă ne tot vin tot mai multe informaţii legate de dimensiunea furtului acestei guvernări portocalii”, a mai spus deputatul social-democrat.
Alături de deputatul Cătălin Nechifor au mai fost prezenţi la întâlnirea electorală candidatul USL pentru funcţia de primar, Ioan Moraru, împreună cu candidaţii pentru Consiliul Local, dar şi candidaţii pentru funcţii de consilieri judeţeni Ioan Abutnăriţei, Mişu Gafencu şi Constantin Maierean.
Intră acum și în grupul de