Intră acum și în grupul de
Spre finalul maratonului electoral prin localităţile din judeţ, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, care candidează din partea PDL pentru un nou mandat, a ajuns şi la Botoşana, comuna sa natală, pentru a garanta pentru primarul Ioan Ghiaţă pentru încă un mandat şi pentru a le cere localnicilor votul pentru a putea continua împreună cu acesta dezvoltarea comunei.
„Cine credea, în urmă cu patru ani, că în Botoşana, cu ajutorul bunului Dumnezeu, putem să facem atâtea? De aceea, eu cred că toţi trebuie să mulţumim că s-au întâmplat lucruri care, dacă vi le spunea cineva acu câţiva ani, nu puteau fi posibile. Şi eu ţin minte că îmi era greu, acu câţiva ani, să conving, pentru că atunci atacurile erau dure.
Acum îmi vine mult mai uşor, pentru că în aceşti patru ani s-a făcut ceva. Şi nu numai în Botoşana. În mandatul meu de preşedinte al CJ, Suceava a atras cele mai multe fonduri din ţară pentru dezvoltare, peste 1 miliard de euro. În mandatul meu, cu ajutorul bunului Dumnezeu, noi am adus cam 1 milion de euro pe zi”, le-a spus Flutur locuitorilor din Botoşana.
La rândul său, primarul în exerciţiu al comunei, Ioan Ghiaţă, care candidează pentru un nou mandat, le-a reamintit celor prezenţi la întâlnirea electorală realizările de care se bucură comuna Botoşana după aceşti patru ani de mandat şi a ţinut să evidenţieze că pentru toate investiţiile a beneficiat de sprijinul preşedintelui CJ Suceava, Gheorghe Flutur.
Intră acum și în grupul de