Intră acum și în grupul de
Preşedintele UNPR Suceava, Cătălina Vartic, care candidează pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Suceava, este de părere că finalul acestei campanii electorale seamănă cu “îngrăşatul porcului în Ajun”. “Momentul adevărului, reprezentat de vot, este peste doar câteva zile, aşa că mai toţi competitorii politici încearcă să facă tot ce apucă pentru a mai culege un vot: unii merg cu elicopterul prin teritoriu afirmând că aşa pot cuprinde mai mult, alţii desenează frenetic grafice la tv sau cheamă ajutoare de la centru, ori umplu publicaţiile cu ştiri despre miile de electori fericiţi să îi întâlnească prin judeţ.
Şi mă întreb: până când va mai funcţiona sistemul în care cei aleşi se agită doar înainte de vot, pentru ca imediat după, să uite cu desăvârşire promisiunile făcute. Cât credit mai vor de la electoratul pe care l-au înşelat şi care nu a văzut nici o îmbunătăţire a traiului după ce a votat?”, a declarat liderul progresiştilor suceveni, într-un comunicat de presă, subliniind că “acum este momentul unei schimbari”.
“Acordă o şansă echipei UNPR pentru ca judeţul Suceava să aibă la conducere oameni competenţi, integri, serioşi şi dedicati. Alege să votezi UNPR pentru a găsi la Primăria din localitatea ta şi la Consiliul Judeţean profesionişti care te respectă. Dă-ne votul tău pentru ca în următorii patru ani să readucem aici echilibrul şi progresul. Ai un vot! Alege să îl foloseşti responsabil!”, transmite Cătălina Vartic alegătorilor suceveni.
Intră acum și în grupul de