Viceprimarul liberal vrea ca in mandatul sau sa implementeze cat mai multe dintre proiectele propuse de candidatul USL la functia de primar (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Fostul prefect al judeţului Suceava, Ovidiu Doroftei, proaspăt numit în funcţia de viceprimar al municipiului reşedinţă de judeţ este nerăbdător să se apuce de treabă.

În cadrul unei întâlniri cu presa, pe parcursul zilei de joi, Doroftei a spus că va face tot posibilul ca pe parcursul mandatului său să implementeze cât mai multe dintre proiectele pe care le-a propus locuitorilor acestui oraş candidatul USL la fotoliul de primar, Alexandru Băişanu, care de altfel este şi preşedintele Organizaţiei Judeţene a PNL Suceava din care face parte şi actualul viceprimar.

Ovidiu Doroftei a ţinut să precizeze că nu va reuşi să îndeplinească toate cele zece propuneri pe care le-a avut şeful său politic, dar va încerca să rezolve cât mai multe dintre ele.

„Vreau din poziţia de viceprimar să pot să pun în aplicare cât mai multe din ceea ce USL a propus alegătorilor în campania electorală pentru alegerile locale. Totul depinde de colaborarea dintre membrii conducerii administraţiei publice locale, dar sunt convins că vom reuşi să ducem la bun sfârşit multe dintre proiectele pe care ni le-am propus”, a declarat Ovidiu Doroftei.


Intră acum și în grupul de