Intră acum și în grupul de
Secretarul Camerei Deputaţilor deputatul Dumitru Pardău, prim-vicepreşedinte al PDL Suceava, a decis să părăsească Partidul Democrat-Liberal şi să revină în rândurile liberalilor. El a anunţat acest lucru prin intermediul unui comunicat de presă în care a ţinut să menţioneze că a luat această decizie după ce s-a consultat şi cu primarii din colegiul pe care îl reprezintă.
„Am luat decizia de a demisiona din PDL după o perioadă de analiză de câteva luni. Am decis după ce m-am consultat cu oameni din zona pe care o reprezint în Parlamentul României şi după ce m-am consultat cu primarii localităţilor din colegiul nr.9”, arată deputatul sucevean în comunicat.
El a arătat că este corect din partea sa să ţină seama de părerile populaţiei şi primarilor pe care îi reprezintă.
„Este o onoare să lucrezi cu aceşti primari foarte buni, oameni gospodari, oameni responsabili. Se ştie că am spus acest lucru întotdeauna, deschis, fără să ţin cont de culoarea lor politică, bazându-mă pe modul foarte bun de lucru dintre noi”, a menţionat Pardău.
El susţine că nu toată lumea va fi de acord cu această decizie, o decizie greu de luat, dar, consideră că este decizia corectă.
„Cu toţii avem neîmpliniri, cu toţii avem nemulţumiri, dar cred că cea mai importantă este dorinţa de a face cât mai multe lucruri bune pentru localităţile din zona de munte.Ca parlamentar am avut o atitudine corectă în Parlamentul României, mi-am făcut datoria onest, iar ca secretar al Camerei Deputaţilor şi membru în Biroul Permanent am respectat şi îndeplinit atribuţiile care mi-au fost încredinţate”, mai arată Pardău.
Deputatul sucevean a subliniat că în calitate de secretar al Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor nu a pus politicul deasupra atribuţiunilor întrucât această funcţie este în slujba tuturor parlamentarilor indiferent de culoarea politică.
„Nu mă simt trădător. Din contră, mă simt trădat. De ceva vreme mă simt trădat în sensul în care totul era decis de câteva persoane şi aproape orice propunere, idee, soluţie era considerată ca o problemă personală, nu una de fond. Am simţit că nu sunt ascultat, că părerea mea aproape nu contează. Nu contest faptul că s-au luat decizii bune, dar am realizat că drumul este din ce în ce mai greşit”, a mai arătat Dumitru Pardău.
El subliniază că regretă despărţirea de o parte din colegii din PDL, oameni de o calitate deosebită, oameni care au fost la fel de disciplinaţi ca şi el şi are senzaţia că unii sunt la fel de dezamăgiţi.
„Vreau să mulţumesc colegilor din PNL pentru modul civilizat în care m-au primit. Sunt deosebit de mulţumit şi bucuros că am fost primit bine şi îi asigur de buna mea intenţie, de colegialitatea mea, de faptul că eu cred că împreună putem face lucruri bune pentru judeţul Suceava. Sunt adeptul discuţiilor deschise, al părerilor rostite, al luării deciziilor împreună”, mai arată Dumitru Pardău în comunicat.
Intră acum și în grupul de