Pe cine mizeaza PDL la alegerile parlamentare in judetul Suceava


Intră acum și în grupul de

Toţi parlamentarii PDL de Suceava în funcție, cu excepția senatorului Sorin Fodoreanu, vor candida pentru un nou mandat la alegerile din data de 9 decembrie. Fodoreanu a hotărât să nu mai candideze din motive personale. Democrat-liberalii suceveni şi-au desemnat candidaţii în 13 din cele 14 colegii uninominale din judeţul Suceava, cel din Vatra Dornei pentru Camera Deputaţilor, colegiul 9 mai exact, fiind oferit partenerilor din Alianţa România Dreaptă, unde alături de PDL se mai află PNŢCD şi Forţa Civică.

Astfel, pentru Camera Deputaților va candida Ioan Bălan, pe colegiul 2 care include cartierul Burdujeni din municipiul Suceava și câteva comune limitrofe, Sanda Maria Ardeleanu pe colegiul 1 Suceava, Dan Gabriel Gospodaru pe colegiul 10 Gura Humorului- Câmpulung Moldovenesc și actualul senator Orest Onofrei pe colegiul 6 Rădăuți-Milișăuți. Pentru un loc de deputat vor mai candida omul de afaceri Dumitru Mihalescul pe colegiul 7 Vicov-Putna, fostul primar de Falticeni, Vasile Tofan pe colegiul 4 Falticeni, Daniel Ungurian, consilier local în municipiul Suceava şi consilier la cabinetul senatorului Onofrei, pe colegiul 8 Siret, fostul adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean în perioada guvernării PDL, Mihai Vitcu pe colegiul 5 Dolhasca-Mălini din zona Fălticeni şi fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, Ilie Vasile pe colegiul 3 Cajvana-Şcheia. De menţionat că iniţial pe acest din urmă colegiu era dat drept candidat senatorul Orest Onofrei.

La Senat pe colegiul 2 Suceava va candida liderul democrat-liberalilor Gheorghe Flutur, pe colegiul 3 Fălticeni va candida Corneliu Popovici, pe colegiul 4 Rădăuți-Siret va candida omul de afaceri Marius Vatavu, iar pe colegiul 1 Vatra Dornei va candida Daniel Cadariu, fost vicepreşedinte al Consiliului Judetean.

Surse democrat liberale ne-au declarat că pe colegiul 9 Vatra Dornei pentru Camera Deputaţilor va candida o persoană de la PNŢCD, cel mai probabil criticul literar Alex Ştefănescu, care a mai candidat pentru un mandat de senator și în anul 2000, dar fără succes.


Intră acum și în grupul de