Intră acum și în grupul de
Aproximativ 1.000 de locuitori ai orasului Cajvana dar si din localitatile vecine, au fost prezenti duminică, la lansarea candidatilor USL Suceava pentru Camera Deputatilor si Senat pe colegiile care cuprind zona.
Este voba despre lansarea candidaturii fostului presedinte al CJ Suceava, senatorul Gavril Mîrza, care va candida pentru un loc in Camera Deputaților și a medicului Tiberius Marius Brădățan, care isi incearcă șansele pentru Senatul României.
Întreaga acțiune l-a avut ca principal actor politic pe Gavril Mîrza în jurul căruia au gravitat pricipalele discursuri ale invitaților.
Mai tânărul în ale politicii, medicul Tiberius Brădățan a avut inspirația să se lase ”coplesit” de personalitatea fostului presedinte insă a punctat foarte bine la capitolul discurs politic dovedind că poate deveni un combatant redutabil pe eșicherul sucevean.
Mirza a cules roadele muncii din administratia suceveană
Unul dintre invitații fostului presedinte al CJ Suceava a fost actualul șef al executivului județean sucevean, Cătălin Nechifor, care, în urma cu câțiva ani lucra in CJ, sub bagheta dlui Mîrza.
Cătălin Nechifor, care actualmente este și presedintele PSD Suceava a avut doar cuvinte de laudă pentru ”mentorul său politic” și a lansat o serie de atacuri la adresa liderilor PDL, Gheorghe Flutur si Vasile Ilie care candideaza pe același colegiu cu tandemul Mîrza-Brădățan. Nechifor a declarat, că Gheorghe Flutur este un traseist politic, ca mulţi alţi candidaţi ai ARD din aceste alegeri şi a subliniat că
Flutur este colonel făcut la ceas de noapte ca să aibă parte de pensie mare.
Liderul PSD Suceava a spus despre fostul preşedinte al PSD şi CJ Suceava, Gavril Mîrza, că acesta i-a fost învăţător în ale politicii şi administratiei.
„Am nevoie de ajutorul dumneavoastră pentru ca domnul Mîrza să mă poată ajuta şi el pe viitor. Am nevoie în Parlament de un om cu experienţă, născut în zona asta”, a mai spus Nechifor.
El a subliniat că PDL nu are candidaţi care să poată fi votaţi în acest colegiu, făcând referire la candidatul pentru funcţia de senator Gheorghe Flutur, fost preşedinte al CJ Suceava şi cel pentru funcţia de deputat, Vasile Ilie, fost vicepreşedinte al CJ Suceava.
„De la PDL ce sa alegi? ARD? Ei ne-au ars la buzunare odată. Vor să ne ardă din nou? Nu le ajunge? Vasile Ilie, un traseist politic care ce mai vrea acum? Flutur şi el un traseist politic ca mulţi din partidul lui Băsescu. Suceava e plină de candidaţi de la PDL care sunt traseişti şi care vor tot timpul la ciolan, numai la putere”, a subliniat liderul PSD Suceava.
Cătălin Nechifor i-a acuzat pe Flutur şi Ilie că au primit grad de colonel deşi nu au nici un merit.
„Ilie şi Flutur sunt colonei făcuţi, cu Turcescu şi Blaga, la ceas de noapte. Nu sunt oameni de poliţie sau armată, dar sunt colonei ca să aiba parte de pensie mare”, a mai spus liderul PSD Suceava.
El a subliniat că USL e pregatită să guverneze aşa cum trebuie şi planul pentru o guvernare coerentă este făcut în detaliu.
„Noi suntem altfel. Pentru mine şi echipa mea nu contează culoarea poltică a unui primar. Cât a fost Flutur preşedinte, daca erai primar PSD, nu primeai un leu”, a mai spus Nechifor care a subliniat că de când este preşedinte al CJ Suceava a făcut tot posibilul pentru ca fiecare comunitate să fie sprijinită în funcție de nevoile sale.
La rândul său, Gavril Mîrza a spus că porneşte de acasă bătălia în campania electorală şi a arătat că nevoile oamenilor din colegiu sunt foarte multe.
„Nu puţine sunt nevoile oamenilor din colegiu. Dorim să modernizăm o serie de drumuri, avem porţiuni de sate fără curent. Asta ne va preocupa. Nu e menirea unui parlamentar să faca aceste lucruri, dar e menirea lui să ţină legatura cu localităţile prin Consiliul Judeţean ca să rezolvam problemele oamenilor”, a spus Mîrza.
El a mai spus că USL are ca priorităţi măsurile ce vor stimula economia şi a subliniat că premierul Victor Ponta susţine reducerea TVA la alimentele de bază.
„Vom da facilităţi angajatorilor dacă angajează tineri. Ne gândim la stimularea agriculturii care, dacă va mai fi tratată ca până acum, vom consuma de afară”, a mai spus Gavril Mîrza.
El a mai declarat că dacă se înlătură furturile „portocaliilor” şi matrapazlâcurile
acestora vor exista bani pentru pensii şi medicamente.
„Cunosc judeţul foarte bine, iar colegiul acesta îl cunosc precum casa mea. Îl declar ca fiind casa mea, unde voi aduce tot ce trebuie pentru oamenii de aici. Vă promit că voi fi mereu alaturi de dumneavoastră şi mă voi lupta pentru rezolvarea doleanţelor dumneavoastră”, a spus Mîrza.
El a arătat că o altă localitate din colegiu, comuna Cacica doreşte să devină staţiune turistică şi a amintit că în urmă cu mai mulţi ani, când era preşedinte al CJ Suceava, a realizat, cu cofinanţare poloneză, drumul de la Pârteşti la Soloneţul Nou.
„Mi-a fost dat să văd zilele trecute că pe Ilie îl preocupă ca localitatea Cacica să devină staţiune. Dacă îl rogi să meargă până acolo nu nimereşte”, a spus Mîrza.
El a făcut referire şi la contracandidatul său de la ARD, Vasile Ilie, arătând că acesta este „de pe malul Prutului”, din judeţul Botoşani.
„Lăsaţi fluturii să zboare şi pe Ilie să se ducă la locul său de baştină!”, a conchis candidatul USL pentru Camea Deputaților, Gavril Mîrza.
Visul lui Tiberius Brădătan – o altfel de țară
Candidatul PSD pentru funcţia de senator în colegiul ce include şi Cajvana, medicul urgentist Tiberius Marius Brădăţan, a spus că are un vis, o ţară în care vrajba și ura să dispară dintre oameni
„Eu am un vis. O ţară unde vrajba să dispară, unde să nu mai vedem încrâncenare şi lupte între fraţi şi rude pentru probleme de natură politică. Vrem să vă cerem sprijinul pentru a construi o ţară a bunăstarii şi unde să nu fie ură şi mânie”, a mai spus Tiberius Brădăţan.
”Guvernul USL a aratat in putin timp si cu putine resurse ca se poate. Sunt medic si ma alatur cu tineretea mea, experienței presedintelui Mirza. Stie foarte bine care sunt problemele dumneavoastră. A stat alaturi și vă știe pe fiecare in parte. Vreau sa îi fiu invațăcel lui Gavril Mirza si să adun experienta si sa fac bine in continuare.
Nu folosesc nimanui legi stufoase si interpretabile, vrem legi simple.
Va urez mintea cea buna si mana cea buna cand veti vota. Sa fiti alaturi de noi. Dumnezeu sa va ocroteasca si să ocroteasca Romania!”, a incheiat candidatul USL pentru Senatul României.
La reuniunea de la Cajvana au fost prezente nume mari ale scenei politice sucevene, printre acestea numărându-se deputatul Ioan Stan, viceprimarii municipiului Suceava, Ovidiu Doroftei si Gavril Virvara, presedintele organizatiei judetene a UNPR Suceava, Cătălina Vartic și vicepresedintele PNL, Vasile Mocanu.
O absență notabilă a fost a liderului judetean al PNL Suceava, Alexandru Băișanu care, sustin apropiați ai acestuia, era plecat la o nuntă într-un oraș din sudul țării, dar a fost reprezentat de cumătrul său, președintele oganizației municipale Suceava a PNL, Marius Zmău.
Intră acum și în grupul de