Deputatul Sanda-Maria Ardeleanu sustine generalizarea after-school-ului de la clasa pregatitoare pana in clasa a IV-a inclusiv


Intră acum și în grupul de

Deputatul PDL de Suceava, prof.univ.dr. Sanda-Maria Ardeleanu, care candidează din partea ARD pentru un nou mandat în Colegiul 1 Suceava, a continuat, luni, seria întâlnirilor cu cetăţenii. De data aceasta, deputatul a stat de vorbă cu cetățenii din zona magazinului Bucovina, Palatului de Justiție, Policlinicii din Areni.

Sanda-Maria Ardeleanu a discutat îndelung cu cetățenii care i-au prezentat o parte din problemele lor de fiecare zi. Unii dintre cei cu care a dialogat deputatul democrat-liberal erau părinți de copii preșcolari sau deja elevi în ciclul primar. În acest context, prof. univ. dr. Sanda-Maria Ardeleanu le-a spus acestora că Alianța România Dreaptă susține asigurarea integrală a finanțării publice a activităților de tip after-school pentru toți copiii, de la clasa pregătitoare până în clasa a IV-a inclusiv, începând cu anul școlar 2013-2014. “Această măsură este importantă nu doar pentru copii și părinți, dar și pentru cadrele didactice implicate în aceste activități care vor fi remunerate suplimentar”, a explicat candidatul ARD.

Discuția pe acest subiect și implicarea deputatului Sanda-Maria Ardeleanu în susținerea generalizării after-school-ului a fost foarte apreciată de mămicile cu care deputatul a interacționat pe parcursul întâlnirii.


Intră acum și în grupul de