Intră acum și în grupul de
Mi-am petrecut peste 40 de ani în Suceava.
Probabil ca ați auzit de ei sau i-ați cunoscut personal pe părinții mei, profesoara de matematică Livia Pavel și doctorul Alexandru Pavel.
Poate ca îmi cunoașteți soțul, Mihai Ardeleanu, medic la Spitalul Județean Suceava, al cărui tată a fost judecător la Tribunalul Suceava.
Se poate să-mi cunoașteți copiii, Ioana, magistrat la Târgu Mureș, și Șerban, medic la Iași. Amândoi, absolvenți ai școlii sucevene.
Poate m-ați văzut cu nepoțeii mei, trei băieți unul și unul.
Sunt o soție, o mamă și o bunică modernă, spun eu, care a ales să-şi înceapă cariera politică acum patru ani şi care vrea să continue lucrurile bune pe care le-a început.
Sunt cadru universitar, profesor şi conducător de doctorat la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, director al Centrului de cercetare ANALIZA DISCURSULUI şi redactor şef al revistei ANADISS. Cariera didactică pe care mi-am construit-o pas cu pas mi-a permis să cunosc fel de fel de oameni şi nevoile lor.
În cei patru ani de mandat de deputat m-am zbătut mult pentru Suceava. Uneori nu am făcut-o în zadar. Am susţinut Biserica, şcoala suceveană şi cultura din Bucovina. Totodată, am făcut tot ce am putut pentru a-i ajuta pe aceia dintre Dumneavoastră care mi-aţi solicitat sprijinul.
Sunt un om profund onest, care nu minte şi care nu face parte din nici un grup de interese financiare. Nu mi-am bătut joc niciodată de nimeni şi am preluat cu responsabilitate toate problemele care au ajuns la mine.
În Parlamentul României am ocupat un onorabil loc II în rândul femeilor-parlamentar la capitolul proiecte legislative. V-am reprezentat cu onoare şi demnitate în Parlamentul României. Unele dintre propunerile cu care Dumneavoastră aţi venit la mine au devenit proiecte legislative, iar, apoi, legi.
Având familia alături de mine şi fiind încurajată de semnalele primite de la Dumneavoastră am hotărât să candidez pentru un nou mandat. Am în vedere obiective importante: Suceava, capitală de regiune; obţinerea de fonduri, prin amendamente la Legea bugetului, pentru şcoala şi universitatea suceveană, pentru sănătate, cultură, turism; demararea reabilitării Gării Iţcani; instituţionalizarea teatrului în Suceava; promovarea imaginii Sucevei în ţară şi străinătate.
Pentru asta, evident, am nevoie de votul Dumneavoastră pe 9 decembrie.
Cu cea mai aleasă consideraţie,
Profesor universitar doctor Sanda-Maria Ardeleanu
Deputat în Colegiul 1 Suceava”
Intră acum și în grupul de