Falticenenii isi pun sperantele in Ovidiu Dontu, candidatul USL la Parlament


Intră acum și în grupul de

Aproape o sută de cadre militare în rezervă, ofiţeri, maiştri militari şi subofiţeri s-au întâlnit la Casa de Cultură din municipiul Fălticeni cu doi dintre candidaţii USL, pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie. La întâlnire au participat Ovidiu Donţu – candidatul la Senat pentru Colegiul 3, Suceava şi Eugen Uricec – candidatul la Camera Deputaţilor pentru Colegiul 4, Suceava. Discuţiile dintre militarii rezervişti şi cei doi invitaţi au avut ca temă principală dezvoltarea municipiului Fălticeni şi, în primul rând, finalizarea lucrărilor la noul spital, precum şi dotarea acestuia la cerinţele de diagnoză şi tratament ale momentului. S-au mai discutat probleme legate de pensii, asistenţă socială şi corupţie.

După întâlnirea cu rezerviştii, Donţu şi Uricec, însoţiţi de primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman, s-au întâlnit pe străzile din localitate cu peste şapte sute de cetăţeni. Oamenii îşi doresc mai multe parcări în oraş, precum şi realizarea unei şosele de centură, necesară devierii traficului greu din centrul oraşului. Candidaţii USL le-au promis cetăţenilor sprijin în contractarea de finanţări necesare acestor proiecte şi au menţionat că, pentru unele din obiective, derularea procedurilor de obţinere a fondurilor a fost deja demarată.


Intră acum și în grupul de