Intră acum și în grupul de
Deputatul PDL de Suceava, Sanda-Maria Ardeleanu, a sprijinit prin demersurile necesare Primăria Suceava pentru ca două parcele de teren să fie transferate în proprietatea municipalității sucevene de la Academia de Științe Agricole „Gheorghe Ionescu Șișești”. Terenurile transferate au ca destinație un nou cimitir în cartierul Ițcani, care deja se află în curs de amenajare, o sală polivalentă și un complex sportiv.
„Consider că renașterea Sucevei nu trebuie să se oprească cu parcajele subterane și modernizarea centrului municipiului, ci trebuie să fie puternic susținute de noi obiective pe care sucevenii și le doresc și de care au nevoie. În viitorul mandat, vreau să obțin finanțarea sălii polivalente și a complexului sportiv pe terenul pe care l-am transferat Primăriei prin parteneriatul pe care l-am avut cu primarul Ion Lungu. Am demonstrat că știu să fiu un partener de nădejde municipalității și că am forța șă îmi conving colegii din Parlament să îmi susțină proiectele legislative pentru Suceava”, a declarat deputatul Sanda-Maria Ardeleanu, care candideaza pentru un nou mandat în Colegiul 1 Suceava.
Intră acum și în grupul de