Intră acum și în grupul de
Locuitorii din Văratec-Salcea sunt mulţumiţi de sprijinul pe care l-au primit din partea echipei Ioan Bălan – Gheorghe Flutur şi vor şi în continuare să se bucure de ajutorul acesteia. Alegătorii din localitatea arondată oraşului Salcea s-au întâlnit marţi, cu cei doi candidaţi ai ARD, deputatul Ioan Balan pentru încă un mandat în Parlamentul României şi Gheorghe Flutur, pentru un fotoliu de senator. Oamenii au ţinut să mulţumească celor doi pentru ceea ce s-a făcut în comunitatea lor şi i-au asigura de tot sprijinul la alegerile din data de 9 decembrie.
Alături de candidaţi s-a aflat şi primarul oraşului Salcea, Ilie Lungu, care a ţinut să amintească faptul că printre realizările din localitatea Văratec, pe parcursul mandatului 2008 – 2012, se numără şi introducerea a peste 9 km de canalizare, aproape 2 km de drum european şi modernizările făcute la unităţile de învăţământ.
„Suntem într-o localitate unde s-au făcut multe lucruri importante pentru această comunitate ceea ce arată clar că parteneriatul început acum patru ani între Ioan Balan, deputat şi primarul Ilie Lungu este unul care funcţionează perfect şi trebuie să continue dacă vrem să vină şi alte investiţii. Am dat mâna până acum cu peste 16.000 de oameni şi am ascultat problemele tuturor, astfel că vă pot spune că cele mai stringente nevoi ale localităţilor sunt legate de introducerea canalizării, ceea ce aici, la Văratec, e aproape rezolvat şi crearea de locuri de muncă. Deci, este nevoie de doi parlamentari competenţi cum este echipa Flutur – Bălan pentru a rezolva jumătate din probleme, locurile de muncă, iar pentru cealaltă jumătate este nevoie de un parteneriat funcţional cu edilii localităţilor ceea ce la noi există deja”, a declarat deputatul Ioan Bălan.
De cealaltă parte, candidatul la un fotoliu în Senatul României, Gheorghe Flutur, a ţinut să afirme că una dintre principalele preocupări în Parlament va fi să găsească proiecte cât mai multe pentru dezvoltarea zonei rurale a judeţului.
„Drumul meu spre Parlamentul României şi al prietenului meu Ioan Balan este să găsim proiecte de finanţare şi pentru oraşele mici. Din păcate, oraşele mici au fost cam ocolite de la finanţare, mai ales pe programele de dezvoltare rurală, deoarece au fost considerate oraşe şi va trebui să negociem ca şi componente ale oraşelor, dar care au caracter de sat, să fie susţinute din bani europeni. Un program special pentru oraşele mici cum este Salcea, Cajvana sau Dolhasca este absolut necesar fără a mai vorbi pentru comune în continuare”, a declarat Gheorghe Flutur.
Intră acum și în grupul de