Deputatul Ioan Balan va continua si in viitorul mandat parteneriatul cu primarii din colegiul sau


Intră acum și în grupul de

Deputatul PDL, Ioan Bălan, care candidează din partea ARD pentru un nou mandat în Colegiul 2, a preluat în timpul campaniei electorale din ușă în ușă, când s-a întâlnit și a discutat cu peste 17.000 de oameni, multe dintre necesitățile comunităților locale din Colegiul 2 pentru Camera Deputaților.

Candidatul ARD pune bază pe parteneriatul cu primarii din colegiul său ca o garanție pentru dezvoltarea localităților în viitor. Bălan a arătat că în mandatul 2008-2012, aceste parteneriate l-au ajutat să realizeze tot ce a promis ”și chiar mai mult decât atât”, declarându-se extrem de mulțumit de acest lucru.

Printre realizările din acest mandat, Ioan Bălan a amintit de implicarea în autorizarea Aeroportului ”Ștefan cel Mare” din Salcea în regim de aeroport internațional și sprijinirea proiectului de dezvoltare a aeroportului, sprijinirea proiectului rutei ocolitoare a Sucevei, Moara-Mihoveni-Pătrăuți, realizat în proporție de 90%, sprijin pentru implementarea programelor de apă și canal în majoritatea localităților din colegiul 2, crearea de infrastructură pentru școli, grădinițe, cămine culturale, dispensare medicale, în toate localitățile colegiului, extinderea spațiilor verzi în cartierul Burdujeni prin crearea de noi parcuri.

Pentru următorul mandat, parlamentarul democrat liberal și-a propus o serie de obiective printre care urmărirea în continuare a dezvoltării proiectului Aeroportului ”Ștefan cel Mare” din Salcea, dezvoltarea proiectului Zona Metropolitană Suceava, din care face parte municipiul Suceava, orașul Salcea și comunele Adâncata, Ipotești, Mitocu Dragomirnei, Moara, Pătrăuți și Bosanci, închiderea inelului de centură a Sucevei prin dezvoltarea proiectului rutei ocolitoare Bosanci-Ipotești- Salcea, sprijin pentru dezvoltarea proiectului ”agrement pe râul Suceava”, sprijinirea menținerii și înființării de locuri de muncă prin promovarea de proiecte legislastive care să vină în ajutorul întreprinzătorilor, colaborarea permanentă cu primarii și cetățenii din colegiu pentru identificarea necesităților fiecărei localități și a soluțiilor pentru atragerea de noi investitori, dar și susținerea inițiativelor locale.

”Rog cetățenii să facă diferența între un candidat care a demonstrat că în patru ani a fost alături de cetățenii din colegiul 2 și alții care promit că doar nu-i doare gura. Sunt mulțumit că am realizat tot ce am promis în 2008 și mai mult decât atât. Îi rog pe cetățeni să iasă la vot în număr cât mai mare și să voteze Ioan Bălan la Camera Deputaților și Gheorghe Flutur la Senat”, a încheiat Ioan Bălan.

Colegiul 2 pentru Camera Deputaţilor include cartierul Burdujeni din municipiul Suceava, orașul Salcea și comunele Ipotești, Adâncata, Mitocu Dragomirnei și Pătrăuți.


Intră acum și în grupul de