Ovidiu Dontu a votat pentru schimbare pana la capat


Intră acum și în grupul de

Candidatul USL pentru un fotoliu de senator în Colegiul 3 Fălticeni, Ovidiu Donţu, a votat, duminică, în jurul orelor 11.00, la secţia de votare amenajată în incinta Colegiului Naţional “Nicu Gane” Fălticeni. El a fost însoţit de primarul municipiului Fălticeni, prof. Cătălin Coman.

„Am votat pentru schimbare până la capăt, pentru un Parlament din care să facă parte oameni de care ţara are mare nevoie în aceste momente. Sper ca cetăţenii din colegiul meu să vină în număr mare la vot, să aleagă pentru cei patru ani care urmează candidaţii pe care dumnealor consideră că merită să-i reprezinte”, a spus Donţu.

El a fost însoţit la urne şi de preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, care a declarat: ”Colegul şi prietenul meu, Ovidiu Donţu, este singurul candidat pentru Senatul României care ştie şi poate să sprijine dezvoltarea părţii de sud a judeţului, zonă neglijată de administraţia portocalie”.


Intră acum și în grupul de