Intră acum și în grupul de
PSD Suceava, Cătălin Nechifor, preşedinte al CJ Suceava a mulţumit, duminică seara, sucevenilor ce au venit în număr mare la vot în condiţiile neprielnice, iar rezultatul obţinut de USL îl va determina pe preşedintele Traian Băsescu să-l desemneze premier pe Victor Ponta.
Nechifor a declarat la sediul partidului, după anunţarea rezultatelor exit-poll, că rezultatul obţinut de USL în alegerile parlamentare era aşteptat şi confirmă şi sondajele de opinie din ultima perioadă.
„Este un rezultat aşteptat pentru că văd că ceea ce era cuprins în sondajele de opinie s-a menţinut şi la vot. A fost însă o zi dificilă cu frig şi zăpadă şi chiar mă bucur că românii şi sucevenii au venit în număr atât de mare în faţa urnelor. Asta demonstrează că au încredere în clasa politică şi îşi doresc şi ei stabilitate”, a spus Nechifor.
El a mai adăugat că faptul că USL câştigă cu 60 la sută aceste alegeri spune aproape totul. „Vreau să mulţumesc tuturor celor care astăzi au depus un efort şi s-au prezentat la vot indiferent cu ce formaţiune politică au optat şi sper ca încrederea pe care am căpătat-o azi din nou, după ce în 10 iunie am primit mandatul la alegerile locale, să fie dusă mai departe în lucruri bune pentru suceveni”, a spus liderul PSD Suceava.
El a apreciat că preşedintele Traian Băsescu va lua act de acest vot şi va decide aşa cum este normal ca premierul să fie Victor Ponta şi guvernarea a USL.
Intră acum și în grupul de