Marius URSACIUC simte ca primarii PNL mai au de asteptat (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Primarul PNL al oraşului Gura Humorului, Marius Ursaciuc, a declarat, sâmbătă, că după adoptarea Legii bugetului a înţeles că speranţele făcute după patru ani de opoziţie mai au de aşteptat, dar a lăsat să se ințeleagă faptul că situaţia financiara urmează să fie discutată cu miniştrii partidului.

Marius Ursaciuc a spus în cadrul Delegaţiei Permanente Teritoriale PNL Suceava, care a avut loc sâmbătă, 9 februarie, că adoptarea Legii bugetului pentru acest an a arătat că speranţele pe care şi le-au făcut primarii în cei patru ani de opoziţie mai au de aşteptat.

Vorbind în calitate de vicepreşedinte al Ligii aleşilor locali din PNL Suceava, Marius Ursaciuc a spus că va organiza la sfârşitul lunii februarie, la Gura Humorului, o şedinţă a acestei structuri, urmând ca aleşii locali liberali suceveni să se întâlnească cu miniştrii partidului pentru a discuta situaţia.

El a arătat că în perioada 27 februarie-3 martie se va organiza, la Gura Humorului, Tabăra de iarnă a studenţilor liberali, unde vor participa şi lideri ai PNL, inclusiv miniştri, iar în aceeaşi perioadă doreşte să organizeze şi Liga aleşilor locali PNL Suceava pentru ca aleşii liberali să discute cu liderii partidului.

Preşedintele PNL Suceava, deputatul Alexandru Băişanu, a spus că România nu trece acum printr-o perioadă de glorie financiară ca în guvernarea 2004-2008, ci printr-o perioadă de criză ce se va manifesta cel puţin un an.

El a arătat că Legea bugetului adoptată de Parlament este ceea ce s-a putut obţine în actuala conjunctură, menţionând că el a reuşit să treacă un amendament la această lege, în ciuda faptului că s-a cerut ca bugetul să fie adoptat în forma transmisă de Guvern.


Intră acum și în grupul de