UNPR Suceava vrea lumina pentru 20 de familii din comuna Vulturesti


Intră acum și în grupul de

UNPR Suceava face un apel către autorităţile competente, să se implice în vederea racordării la reţeaua de energie electrică  a celor peste 20 de familii din comuna suceveană Vultureşti, care „trăiesc în întuneric”. „Astăzi, când ne aflăm într-o eră supertehnologizată, când peste tot se vorbeşte de iPhone si tablete, în România, mai sunt oameni care trăiesc în întuneric. Astfel de oameni există şi în comuna Vultureşti. Deşi se află la mai puţin de 20 de km de municipiul reşedinţă de judeţ, în satul Hreaţca sunt mai bine de 20 de familii care încă trăiesc la lumina lumânării”, arată liderul liderul judetean al organizatiei Suceava a UNPR, Cătălina Vartic, într-un comunicat de presă.

stalpi UNPR

Potrivit acesteia, primul pas pentru ajutorarea „acestor suflete” a fost făcut de către consilierul local  UNPR,Vieru Alexandru, în timpul campaniei electorale pentru alegerile locale din iunie 2012.  „Atunci, d-nul consilier,  sprijinit de oameni cu suflet mare, au adus aici stâlpii necesari pentru racordarea la reţeaua de energie electrică”, explică Vartic.

Preşedintele UNPR Suceava arată că impasul rezolvării acestui caz, ţine de faptul că cetăţenii aparţin şi contribuie cu taxe şi impozite la comuna Vultureşti, iar terenul pe care şi-au construit casele, aparţine comunei Bosanci.  „Aceste familii au cumpărat  terenul de la moştenitorii deţinătorilor de drept ai acestui teren. Primăria Vultureşti a incercat atragerea sprijinului  Primăriei Bosanci în vederea rezolvării acestui caz, dar nu a primit încă nici un raspuns”, explică Vartic, arătând că tot în această privinţă au fost purtate discuţii şi cu deputatul PSD de Suceava, Uricec Eugen, care „ne-a asigurat de sprijinul dumnealui”. „Pe această cale, facem un apel către autorităţile competente, să se implice in vederea soluţionării cât mai urgente a acestui caz, mai ales ca stâlpii sunt la poarta oamenilor care nu au energie electrică”, transmite liderul UNPR Suceava, în comunicatul de presă.


Intră acum și în grupul de