Deputatul Ovidiu Iane vrea sa stie ce masuri vor fi luate pentru eradicarea fenomenului legat de vanzarea de prunci nenascuti


Intră acum și în grupul de

ovidiu iane 2

Deputatul de Suceava Ovidiu Iane a adresat, în cursul acestei săptămâni de activitate parlamentară, o întrebare ministrului Afacerilor Interne, Radu Stroe, cu privire la vânzarea de copii nenăscuţi. „Cu maximă stupoare şi îngrijorare, am citit ancheta desfăşurată de ziarul Ring. Potrivit acesteia, a ieşit la iveală faptul că, în ţara noastră, există persoane care, din cauza sărăciei crunte în care trăiesc, ajung să facă oferte de vânzare pentru bebeluşii pe care îi poartă în pântec, oferte ce ajung la suma de 10.000 de euro. Ştiu că acest caz semnalat de către jurnalişti nu este unul singular sau izolat, de-a lungul timpului, existând numeroase astfel de cazuri în care bebeluşi nenăscuţi încă au reprezentat obiectul de negociere pentru persoane de diferite etnii sau categorii sociale, motivul cel mai des vehiculat fiind lipsa banilor”, i-a scris Iane, ministrului Afacerilor Interne.

Parlamentarul sucevean, care este şi preşedintele executiv al Partidului Verde, i-a cerut ministrului Radu Stroe să-i comunice care sunt măsurile pe care intenţionează să le ia cu privire la actul semnalat în presă. Totodată, Iane doreşte să afle de la ministrul Afacerilor Interne şi care este numărul cazurilor similare înregistrate în anul 2010, 2011 şi respectiv 2012, defalcat pe judeţe, etnii, categorii de vârstă şi categorii sociale, precum şi care este politica pe care ministerul pe care îl conduce intenţionează să o aplice în vederea prevenirii şi eradicării acestui fenomen.


Intră acum și în grupul de