Intră acum și în grupul de
Liderul judetean al PSD Suceava, Cătălin Nechifor, care este și presedintele Consiliului Judetean Suceava a declarat, sâmbătă, in cadrul sedintei de alegeri a organizației municipale Suceava a partidului că USL joacă acum singură pe tot terenul pentru că nu există opoziţie şi în plus consideră că echipa USL e sortită succesului pentru că ar fi culmea să joace singură şi să nu câştige meciul.
Cătălin Nechifor a explicat că are impresia ca ”antrenorul opozitiei” Traian Băsescu şi-a făcut o echipă cu Vasile Blaga fundaş, Monica Macovei pe extrema dreapta şi Elena Udrea ca înaintaş şi toţi fac un periplu prin ţară şi încearcă, ”precum alcoolicii anonimi, să se convingă că ei sunt cei mai buni”.
„Neavând opoziţie, nu e bine pentru noi. USL e o echipă puternică, are oameni de valoare, dar joacă singură pe stadion. Această echipă e sortită succesului. Ar fi culmea să jucăm singuri şi să nu câştigăm meciul”, a subliniat liderul PSD Suceava.
El a arătat că încrederea pe care românii au acordat-o USL va trebui răsplătită cu realizări, dar că guvernarea actuală nu este uşoară după ce cinci ani PDL nu a făcut altceva decât să se împrumute, să angajeze cheltuieli, multe pentru investiţii inutile, dar fără să le plătească.
„Plătim noi acum pentru ceea ce nu au plătit ei”, a mai spus Cătălin Nechifor care a adăugat că numai în Suceava sunt corecţii preliminare de câteva zeci de miliarde de lei vechi pentru incompetenţa celor din PDL, apreciind că fosta guvernare a desconsiderat atât România cât şi Uniunea Europeană prin modul în care au făcut cheltuieli.
El a reamintit numai că în cazul şoselei de centură a municipiului Suceava costurile au fost crescute cu 62 %, dar cu toate acestea Guvernul USL va aloca fonduri pentru finalizarea acestei investiţii.
Cătălin Nechifor a mai spus că de când USL administrează judeţul Suceava s-a introdus normalitatea în actul administrativ şi nu se mai scrie cu oi pe dealuri şi nici nu sunt invitaţi pianişti importanţi să cânte pe stadion printre cai şi căruţe.
„Am încercat să facem un climat de colaborare în administraţie, să facem o administraţie mai apropiată de cetăţean, cu zâmbetul pe buze şi o vorbă bună”, a spus preşedintele PSD Suceava.
El a mai spus că pentru viitorul judeţului nu sunt suficiente fondurile europene şi de aceea invită în judeţ potenţiali investitori care să vadă la faţa locului condiţiile în care vor putea dezvolta afaceri.
„Nu cred că soluţia e să mergem noi cu raniţa în spate după investitori, ci să-i invităm pe investitori aici”, a declarat Cătălin Nechifor care consideră că în România baza de dezvoltare trebuie să fie internă, prin investiţii directe şi să nu se axeze doar pe atragerea de fonduri europene.
Intră acum și în grupul de