Intră acum și în grupul de
Liderul PDL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, şi-a depus, joi, candidatura pentru funcţia de secretar general al partidului, în cadrul alegerilor ce se vor desfăşura, sâmbătă, în cadrul Consiliului Naţional de Coordonare al PDL. „Îmi exprim speranţa că noua echipă va avea oameni politici de forţă, profesionişti pe domenii”, a spus liderul democrat-liberal, care deţine şi în prezent funcţia de secretar general.
Potrivit lui Flutur, partidul va trebui să acţioneze în perioada următoare pe două direcţii principale, de opoziţie puternică la USL şi de consolidare prin reconstrucţia filialelor. „Avem două direcţii urgente. O opoziţie puternică la USL, agresivă, continuă şi fără compromisuri şi consolidarea partidului prin reconstrucţia filialelor”, a spus Flutur.
El a adăugat că mandatul secretarului general al partidului este extrem de important în special în ceea ce priveşte reconstrucţia şi consolidarea. „Eu sunt un om de echipă. Fac echipă cu Vasile Blaga şi cu ceilalţi colegi din PDL şi sunt convins că în perioada următoare obiectivele noastre vor prinde contur”, a mai spus Gheorghe Flutur.
Intră acum și în grupul de