Flutur: Pentru fiecare gaura in buget, Victor Ponta mai inventeaza cate o taxa


Intră acum și în grupul de

Scăderea încasărilor bugetare din impozitul pe profit e semn de reducere a activităţii economice, susţine secretarul general al PDL, Gheorghe Flutur, într-un comunicat de presă, arătând că USL bagă  România în recesiune.

În opinia lui Flutur, care este şi senator PDL de Suceava, USL guvernează împotriva mediului de afaceri, iar soluţia reală este reducerea fiscalităţii, nu introducerea de noi impozite şi taxe.

Flutur menţionează în documentul citat că PDL e consecvent şi consideră că o cotă unică de 12% e cea mai bună soluţie pentru stimularea mediului de afaceri şi, indirect, pentru creşterea economică şi creşterea veniturilor bugetare pe termen mediu şi lung şi că, aşa cum s-a dovedit la introducerea cotei unice în 2005, o reducere a fiscalităţii inteligent făcută creşte încasările bugetare şi stimulează creşterea economică.

Liderul PDL mai precizează că premierul Victor Ponta a recunoscut eşecul politicilor sale economice şi că atunci când a anunţat scăderea veniturilor din impozitul pe profit, premierul a recunoscut de fapt că guvernarea USL nu a realizat stimularea economiei, ci frânarea ei.

„Mediul de afaceri din România e suprataxat şi a reacţionat în mod logic prin restrângerea activităţii. În plus, atunci când ramuri industriale întregi sunt afectate de insolvenţă şi faliment, e evident că statul nu mai are ce colecta – nici impozit pe profit, nici contribuţii la asigurări sociale, nici TVA din vânzarea bunurilor care s-ar fi putut produce”, susţine Flutur.

El arată că USL practică politici stângiste rigide, crezând că va extrage mai multă valoare pentru buget din supraimpozitare, în loc să lase economia să producă şi să colecteze surplus din creşterea economică.

Secretarul general al PDL subliniază că premierul Victor Ponta consideră că soluţia nu e relaxarea fiscală, ci întărirea controlului prin sancţiuni pentru firmele care intră “cu rea-credinţă” în insolvenţă.

„Creşterea economică nu poate fi făcută cu biciul. Ea nu poate fi impusă prin hotărâri de guvern, ci trebuie stimulată prin politici inteligente. Firmele nu trebuie pedepsite pentru comportamentul lor uneori sceptic şi defensiv. Ele se comportă raţional în faţa unui guvern ostil, iar guvernul e cel care trebuie să-şi schimbe atitudinea şi politicile”, mai arată Flutur.

Totodată, liderul PDL consideră că USL introducerea taxei de solidaritate este o măsură ineficientă din punct de vedere economic şi o uşă deschisă spre majorarea impozitelor pentru toţi salariaţii în condiţiile în care impozitarea muncii în România este deja una dintre cele mai ridicate din Europa.

„PDL nu e de acord cu supraimpozitarea salariilor mai mari de 1.000 de euro. Efectul bugetar al unei astfel de măsuri ar fi nesemnificativ, iar măsura ar deschide uşa către majorarea impozitelor pe toate salariile”, susţine Gheorghe Flutur care consideră că pentru fiecare gaură în buget, Victor Ponta mai inventează câte o taxă, ceea ce reprezintă însă o soluţie absolut păguboasă în condiţiile în care, cu USL la putere, vor apărea constant găuri în buget, dar povara fiscală a ajuns deja la limita suportabilităţii.

flutur 2

„Dacă Victor Ponta crede că unele dintre salariile bugetare de peste 1.000 de euro sunt prea mari, are varianta simplă de a le reduce de la caz la caz, în companiile de stat care merg în pierdere, de exemplu. Sunt însă oameni care lucrează cu fonduri europene, de exemplu, oameni care au pregătire foarte bună, oameni care în mediul privat ar câştiga la fel sau mai mult, iar supraimpozitarea lor îi va demobiliza”, a adăugat Flutur.

El apreciază că  Victor Ponta dă un semnal că efortul şi pregătirea trebuie suprataxate şi nu încurajate, măsură ce poate duce la alungare unei părţi a profesioniştilor din sectorul public.

„Domnul Crin Antonescu face din păcate liberalism la fără frecvenţă: din când în când îşi aduce aminte că este liberal şi se face declaraţii contra creşterii fiscalităţii”, mai arată liderul PDL care a amintit că liderul PNL nu a spus nimic atunci când guvernul Ponta a decis impozitarea unui milion de agricultori şi nici când a decis mărirea impozitelor şi taxelor locale cu 16%.

„În ceea ce priveşte “taxa de solidaritate”, domnul Antonescu nu şi-a exprimat nicio opoziţie acum un an, în luna mai 2012, când Ponta a vorbit pentru prima oară despre subiect în calitate de premier, propunând chiar un nivel de 16%, mai ridicat decât cel pe care-l propune azi”, precizează Gheorghe Flutur.

Totodată, secretarul general al PDL susţine că Guvernul USL creşte, cu bună ştiinţă, facturile românilor pentru energie electrică, arătând că prin favorizarea termocentralelor, care produc cel mai scump curent, decisă de Guvernul Ponta în secret, va creşte cu cel puţin cinci procente facturile la energie începând cu luna mai.

„Într-o lipsă totală de transparență, Guvernul USL a dat o hotărâre care va scumpi curentul electric cu cel puţin cinci procente pentru toţi românii. Nimeni de la Guvern nu a vorbit despre asta, nimeni nu a explicat românilor care este raţiunea pentru care energia termo, cea mai scumpă, este favorizată în faţa energiei hidro şi a celei nucleare, care costă de două ori mai puţin”, a precizat Flutur care adaugă că Guvernul USL vrea să salveze companii de stat ineficiente cu bani luaţi din buzunarul românilor şi că pe lângă cea mai mare inflaţie din Europa, USL le oferă românilor încă o scumpire care nu era prevăzută.

El menţioneză că favorizarea pe piaţa energiei a celor mai scumpi producători  va crea un paradox în contextul liberalizării pieţei energiei, prevăzută clar în calendarul stabilit cu FMI şi că, în fapt, USL subvenţionează termocentralele de stat intervenind pe piaţa energiei pe spatele consumatorilor casnici.

„În continuare, USL dă cu o mână şi ia cu cinci, pe ascuns, fără nicio dezbatere publică”, conchide Gheorghe Flutur.


Intră acum și în grupul de