Deputatul Ioan Balan: Pensionarii nu au castigat prea mult sub guvernarea USL


Intră acum și în grupul de

balan nervos de treaba multa

Vicepreședintele regional al PDL, deputatul Ioan Bălan, a declarat, miercuri, că traiul românilor nu s-a îmbunătăţit de când a venit USL la guvernare. El a arătat într-un comunicat de presă că recuperarea salariilor bugetarilor s-a dovedit a fi un miraj marca USL şi  nici pensionarii nu au câştigat prea mult sub guvernarea USL.

„Pensia medie de asigurări sociale de stat a crescut cu abia 4,4% sub guvernarea USL, de la 778 lei în luna aprilie 2012 la 812 lei în martie 2013. În acelaşi timp, preţurile au crescut mult mai mult, iar nivelul de trai şi puterea de cumpărare a pensionarilor s-au înrăutăţit. Sub guvernarea PDL, pensia medie de asigurări sociale de stat a crescut cu 30%, de la 593 lei în anul 2008 la 773 lei în anul 2011. Vorbim de o creştere a pensiei medii pe economie în cei mai grei ani de guvernare ai PDL, marcaţi de criza economică puternică. Aceeaşi tendinţă a fost urmată şi de pensia medie cu stagiu complet de cotizare, care s-a majorat cu 23% şi a crescut la 1.083 în acelaşi an, de la 879 lei în anul 2008”, a explicat Bălan, evidenţiind că măsurile luate de guvernarea USL nu s-au resimţit în buzunarul românului.


Intră acum și în grupul de