Intră acum și în grupul de
Secretarul general al PDL, senatorul de Suceava Gheorghe Flutur, solicită Ministerului Agriculturii să nu pună în practică intenţia, pe care a declarat-o deja ministrul Daniel Constantin, de a creşte de la 1 hectar la 1,5 hectare pragul de la care fermierii primesc subvenţie, europeană, cu scopul de a grăbi comasarea terenurilor. „Dacă s-ar lua această măsură, peste 350.000 de fermieri, aproape o treime din numărul total al agricultorilor din România, vor fi exclusi de la subvenţii europene”, arată Flutur, într-un comunicat de presă.
PDL susţine că soluţia pentru comasarea terenurilor agricole este cadastrarea susţinută din fonduri europene, gratuită pentru fermieri, măsură care ar duce la clarificarea situaţiei juridice a terenurilor şi la înfiinţarea pieţei funciare.
Totodată, Flutur a cerut Guvernului să prelungească termenul de plată pentru depunerea declaraţiilor de impunere de agricultori de la 27 mai până pe 1 septembrie. „Din informaţiile pe care le deţinem la această dată, foarte puţini agricultori au depus declaraţiile referitoare la veniturile din agricultură. Acest lucru s-a întâmplat din cauza lipsei de informare şi pentru că mulţi agricultori au domiciliul în altă parte decât locaţia terenului”, precizează Flutur.
El consideră că în această situaţie, care nu este din vina agricultorilor, că nu este corect ca sute mii de oameni să fie amendaţi pentru nedeclararea veniturilor până în data de 27 mai. „Se impune, aşadar, amânarea termenului de depunere a declaraţiilor de venit pentru agricultori şi demararea unei campanii serioase de informare a fermierilor”, mai arată Flutur în comunicat.
Intră acum și în grupul de