Balan: „Sub guvernarea USL salariile din companiile de stat au ajuns la cifre exorbitante”


Intră acum și în grupul de

 “Trebuie să le reamintesc tuturor celor care guvernează, astăzi, România faptul că sunt de mai bine de un an la guvernare şi că sub guvernarea USL salariile din companiile de stat au ajuns la cifre exorbitante de 15 mii de euro, 10 mii de euro, chiar în companiile care produc pierderi uriaşe”, a declarat vicepreședintelui regional al PDL, deputatul de Suceava, Ioan Bălan, care a reacţionat la declarațiile recente ale liderilor USL vizavi de salariile indecente din companiile de stat. “Cine ar fi asistat la declaraţiile liderilor USL, în legătură cu salariile indecente din companiile de stat, ar fi crezut că USL a preluat guvernarea ieri şi tot ieri a descoperit şi aceste discrepanţe majore între salariile şefilor de companii şi salariul mediu pe ramură. USL minte că a descoperit salariile nesimţite. USL le-a promovat!”, susţine Bălan.

balan 2-2013

El a arătat că sub Victor Ponta salariile din companiile de stat au ajuns la mai bine de 60.000 lei lunar. Bălan a adus aminte că sub guvernarea PDL salariile tuturor directorilor din companiile de stat au fost plafonate la nivelul indemnizaţiei secretarului de stat, adică sub 4.000 de lei, iar indemnizaţiile de şedinţă ale membrilor consiliilor de administraţie au fost la 1% din salariul şefului instituţiei. PDL, a subliniat Bălan, a încercat încă din anul 2009, când guverna împreună cu PSD să impună un nivel just şi echilibrat al salarizării în sistemul public, însă PSD şi Victor Ponta au fost printre principalii opozanţi.

Deputatul democrat liberal a reamintit primului ministru că ”în 2010 când aţi fugit de la guvernare de frica crizei economice, noi am avut curajul să implementăm o lege a salarizării unitare în sistemul public, să limităm nivelul salarial în companiile de stat şi să ponderăm numărul de angajaţi în sistemul public”. Vicepreședintele regional al PDL îl acuză pe Victor Ponta că dorește să renunţe la atât de necesara lege a salarizării unitare în sistemul public şi să măcelărească legea sistemului public de pensii. ”Victor Ponta scrie „pe sub masă”, departe de ochii vigilenţi ai presei, legi speciale de salarizare şi dorește să revină la pensiile speciale”, a spus Bălan.

El consideră că premierul este de fapt cel care i-a stimulat pe cei „unşi” de USL în companiile de stat să-şi facă lefuri mai mari decât brokerii de pe Wall Street. ”Trebuie să recunosc că Victor Ponta i-a depășit de mult timp pe Ion Iliescu şi Adrian Năstase în declaraţii demagogice, mincinoase şi lacrimogene, pe care le tot vântură de dimineaţa şi până în miez de noapte la toate posturile de televiziune”, este de părere deputatul Ioan Bălan. El îi atrage atenția premierului că dărâmarea echilibrelor macroeconomice, renunţarea la un sistem legislativ de salarizare şi în sistemul public de pensii cu greu realizat, sunt adevărate atentate la dreptul la o viaţă mai bună al românilor. ”Ar trebui ca primul ministru să asculte instituţiile care deja spun că se încasează mai puţini bani din economie şi se cheltuie mult mai mult decât ar fi necesar şi nu pentru că ar fi crescut investiţiile publice. Deficitul bugetar după primele patru luni ale acestui an a explodat, iar ţintele macroeconomice sunt în pericol! Nu vreau o guvernare responsabilă din partea premierului, pentru că ştiu că nu poate şi nici sforarii din partidele USL nu îl lasă. Dar, din respect pentru români, îl rog să  mintă mai puţin, pentru că românii deja au înţeles că din trei cuvinte rostite de premier, cel puţin două sunt minciuni”, a conchis Bălan.


Intră acum și în grupul de