Alegerile pentru stabilirea conducerii organizatiei judetene PNL Suceava ar putea fi amanate


Intră acum și în grupul de

Alegerile pentru stabilirea conducerii organizaţiei judeţene PNL Suceava ar putea fi amânate, au declarat surse convergente din cadrul filialei sucevene a liberalilor.

Potrivit surselor citate, conducerea naţională a PNL a fost sesizată de vicepreşedintele organizaţiei judeţene Marius Ursaciuc, primar al oraşului Gura Humorului, asupra faptului că pentru organizarea alegerilor în PNL Suceava nu s-au respectat procedurile statutare.

ursaciuc si baisanu

Marius Ursaciuc a reclamat că data de 8 iunie stabilită pentru conferinţa judeţeană de alegeri a fost anunţată de liderul PNL Suceava, deputatul Alexandru Băişanu, cu mai puţin de 30 de zile înainte de aceste alegeri şi că nu s-au respectat paşii statutari care prevăd că Biroul Permanent Teritorial propune data conferinţei judeţene de alegeri, cu cel puţin 30 de zile înainte de desfăşurarea şedinţei, iar conducerea centrală aprobă propunerea organizaţiei judeţene.

Sursele citate menţionează că alegerile pentru organizaţia judeţeană de tineret PNL Suceava se vor desfăşura conform calendarului stabilit.

La alegerile din PNL Suceava si-au anuntat candidatura deputatul Al. Băișanu si primarul orasului Gura Humorului, Marius Ursaciuc.


Intră acum și în grupul de