Intră acum și în grupul de
Preşedintele PNL Suceava, deputatul Alexandru Băişanu, a declarat, vineri, că mai mulţi membri ai Comisiei Naţionale de Arbitraj din PNL vor veni luni la Suceava pentru a verifica dacă a fost respectat Statutul partidului în cazul stabilirii datei alegerilor în organizaţia judeţeană pentru data de 8 iunie.
„Deocamdată nu s-a schimbat nimic din calendarul alegerilor”, a spus Băişanu.
Preşedintele PNL Suceava declara că data de 8 iunie pentru conferinţa judeţeană de alegeri a fost stabilită de conducerea centrală a partidului şi a cerut Biroului Teritorial al PNL Suceava să ia act de această decizie.
În aceste condiţii este de neînţeles de ce o comisie a conducerii centrale trebuie să verifice la Suceava modul în care s-a respectat Statutul partidului de conducerea centrală.
Încălcarea Statutului PNL în ceea ce priveşte stabilirea datei conferinţei judeţene a fost reclamată de vicepreşedintele PNL Suceava, Marius Ursaciuc, primarul oraşului Gura Humorului.
El a arătat în şedinţa BPT al PNL Suceava de săptămâna trecută că, potrivit Statutului, organizaţia judeţeană face propunerea pentru data alegerilor în filială, cu minim 30 de zile înainte, iar conducerea centrală avizează propunerea organizaţiei judeţene.
Ursaciuc a spus că susţinerea preşedintelui PNL Suceava, Alexandru Băişanu, că data alegerilor a fost decisă de conducerea centrală, iar organizaţia judeţeană trebuie să se supună acestei decizii, nu este susţinută şi de prevederile statutare.
Pe de altă parte, Alexandru Băişanu a arătat că, în baza unor prevederi statutare, în şedinţa din 16 mai 2013, Biroul Permanent Naţional a stabilit data desfăşurării Conferinţei de Alegeri a Partidului Naţional Liberal filiala Suceava în data de 8.06.2013.
El subliniază că în temeiul hotărârii Biroului Permanent Naţional a fost convocat Biroul Permanent Teritorial săptămâna trecută pentru a aviza data organizării alegerilor.
Potrivit articolului 79 din Statutul PNL Curtea de Arbitraj este instanţa supremă a partidului având atribuţii privind respectarea prevederilor Statutului şi ale Codului Etic al PNL; soluţionarea contestaţiilor privind sancţiunile disciplinare, soluţionarea contestaţiilor privind învestirea candidaţilor, alegerile interne, alegerea delegaţilor la Conferinţe sau la Congres, coordonarea activităţilor Consiliilor Teritoriale de Arbitraj, interpretarea, la solicitarea Președintelui, a Biroului Politic Național sau a Secretarului General a prevederilor Statutului sau a concordanței acestuia cu celelalte regulamente.
Alegerile pentru stabilirea conducerii organizaţiei judeţene PNL Suceava ar putea fi amânate, au declarat, pentru newsbucovina.ro, surse convergente din cadrul filialei sucevene a liberalilor.
Intră acum și în grupul de