Presedintele PNL Suceava, Alexandru Baisanu, este vazut castigator al alegerilor din partid


Intră acum și în grupul de

Actualul preşedinte al organizaţiei judeţene PNL Suceava, deputatul Alexandru Băişanu,

ar urma sa fie reales cu 70-90 la suta din voturile delegatilor la conferinta judeteana din 5 octombrie, au declarat pentru newsbucovina.ro reprezentanţi ai aripii disidente din partid.alex baisanu

Potrivit surselor citate, eşecul înregistrat de gruparea disidentă de săptămâna trecută, când scrisoarea adresată de aceştia conducerii centrale a PNL prin care se cerea dizolvarea actualei conduceri a organizaţiei judeţene PNL Suceava şi numirea unui Birou interimar, a întărit poziţia lui Băişanu în organizaţie.

„Unii membrii din grupul disidenţilor au şi început să bată pasul în retragere”, a spus sursa citată.

Potrivit acesteia, deputatul Băişanu a obţinut sprijinul secretarului general al PNL, Eduard Hellvig, care a introdus, la sfârşitul Biroului Politic Naţional punctul privind stabilirea datei alegerilor din organizaţia PNL Suceava, în timp ce protestul semnat de trei deputaţi, mai mulţi primari şi consilieri judeţeni şi locali nu a fost tratat.

„A arătat că încă mai are susţinere în conducerea centrală. Cred că la alegeri va obţine între 70 şi 90 la sută din voturile delegaţilor pentru că el organizează alegerile. Alta era situaţia dacă BPN decidea dizolvarea conducerii organizaţiei judeţene şi să numească un birou interimar care să organizeze alegerile”, au mai spus sursele citate.

Este interesant dacă la alegerile pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene PNL Suceava va exista şi un contracandidat în condiţiile în care şansele pentru a-l învinge pe Alexandru Băişanu s-au redus simţitor.

Este posibil însă ca după alegerile din organizaţia judeţeană PNL Suceava unii membri liberali să se retragă din viaţa publică sau să adere la alte formaţiuni politice.

 


Intră acum și în grupul de