Liderul PSD Suceava: „Vrem sa dam semnalul ca suntem o tara europeana”


Intră acum și în grupul de

nechifor la scoala de vara TSD

 Până la guvernarea USL, guvernările de coaliţie nu au făcut ceva pentru România, a declarat preşedintele PSD Suceava, Cătălin Nechifor, vineri, în cadrul şcolii politice organizate de TSD Suceava la Câmpulung Moldovenesc. “Toată lumea credea că existau premise ca USL să nu aibă consistenţă şi să nu poată guverna. Iată însă că de anul trecut s-a reinstalat liniştea politică în ţară, fără scandaluri în arcul guvernamental”, a spus Nechifor.

 Liderul social-democraţilor suceveni a subliniat că nu crede că va exista vreo guvernare în viitor care să aibă o majoritate de 70 la sută în Parlament şi că simte că nimeni nu îşi va mai permite să facă prostiile pe care le-a făcut PDL la guvernare cum ar fi aroganţa, decizii luate în direct la televizor cu impact grav la cetăţeni.

Preşedintele PSD Suceava a mai ţinut să precizeze că stabilitatea a început să se clădească şi, chiar dacă guvernarea este afectată de criza financiară externă, câştigul major cu USL este liniştea.  „Ne aşteaptă un an cu două runde de alegeri.  Să vedem ce transmitem la anul şi ce teme abordăm ca bătălia politică să nu fie sterilă sau să se facă cu ură, cu scandal, cu decapitări publice. Vrem să dăm semnalul că suntem o ţară europeană”, a spus Nechifor.


Intră acum și în grupul de