Ioan Balan candideaza la sefia PDL. Vasile Blaga vine la Suceava sa urmareasca alegerile


Intră acum și în grupul de

Aproximativ 1.500 de delegați ai PDL Suceava sunt asteptați sâmbătă, în sala mare de festivități a Complexului turistic ”Conacul Domnesc” la cele mai importante alegeri ale organizației muncipale Suceava a PDL, după ce partidul a intrat in opozitie.

Miza acestor alegeri este una extrem de importantă partidul urmând să își desemneze un lider capabil sa preia șefia celui mai mare partid de opozitie din Suceava si sa formeze o echipă care să recâștige Primăria Suceava și majoritatea in Consiliul Local.

Deocamdată singura persoană care își dorește acest lucru este deputatul de Suceava, Ioan Bălan, care are și susţinerea conducerii centrale a partidului pentru a prelua conducerea Organizaţiei Municipale Suceava a PDL.

Evenimentul de sâmbătă este unul de grad 0 si pentru conducerea centrală, la aceste alegeri urmând să participe întregul Birou Permanent Naţional al PDL, în frunte cu liderul partidului, Vasile Blaga.

În cadrul Consiliului de Coordonare Local Suceava vor fi aleşi membrii Biroului Politic Permanent şi preşedintele Organizaţiei Municipale Suceava a PDL, pentru acestă funcţie fiind depusă doar o singură candidatură, cea a deputatului şi vicepreşedintelui PDL pe regiunea Nord-Est, Ioan Balan. La evenimentul de la Conacul Domnesc vor fi prezenţi şi invitaţi din toate judeţele Moldovei.

De remarcat este si faptul că prezenţa la Suceava a lui Vasile Blaga pentru a-l susţine pe Ioan Balan este una cât se poate de firească, având în vedere că deputatul sucevean a fost unul dintre principalii susţinători ai liderului PDL la alegerile care au avut loc anul acesta la nivel central.

Prezenţa întregului Birou Permanent Naţional al PDL la alegerile din cadrul Organizaţiei Municipale Suceava arată, de asemenea, şi prijinul de la nivel central pe care îl are Ioan Balan, cu atât mai mult, cu cât acesta deţine şi funcţia de vicepreşdinte PDL pentru Regiunea de Nord Est a României.

Alegerile din PDL Suceava sunt privite cu deosebit interes de către conducerea centrală a PDL, având în vedere şi viitoarele alegeri locale care vor avea loc în anul 2016.

Este de aşteptat ca Ioan Balan să-şi asume candidatura pentru funcţia de primar al Sucevei la alegerile din 2016, competiţia viitoare urmând să fie mai mult decât interesantă, având în vedere că până în momentul de faţă, deputatul PDL a câştigat bătăliile din toate competiţiile electorale la care a participat până acum.


Intră acum și în grupul de