Atac dur al unui vicepresedinte PSD la adresa liderilor PDL Suceava


Intră acum și în grupul de

Vicepreşedintele organizaţiei judeţene PSD Suceava, Dan Cuşnir, a criticat, dur mai mulţi lideri ai PDL Suceava după şedinţa Biroului Permanent Naţional al PDL care s-a desfăşurat la Gura Humorului şi după declaraţiile democrat-liberalilor la Consiliul local de coordonare al PDL Suceava.

Într-un comunicat de presă, Dan Cuşnir a arătat că liderii PDL speră să revină la guvernare din 2016 şi că deja „îşi ascut” foarfecele pentru a tăia din nou salarii şi pensii.

dan cusnir

În documentul citat, liderul judeţean al PSD Suceava arată că din declaraţiile participanţilor la BPN al PDL se constată  că cei de la PDL nu au înţeles nimic din lecţia pe care le-a dat-o electoratul, în decembrie 2012 când i-a trimis la sub 15%, lângă „partidul televizor Dan Diaconescu”.

„Orest Onofrei, cel mai toxic (la propriu şi la figurat) fost prefect al Sucevei, este mândru. Când a fost mai mândru, acum sau când ameninţă şi urlă la şefii instituţiilor descentralizate?

Andriciuc, primarul localităţii Şcheia este şi el mândru. Când a fost mai mândru, acum sau când împreună cu Onofrei „trânteau” un proiect GAL doar pentru că firma consultanţă a proiectului nu l-a desemnat că preşedinte a Grupului de Asociere Locală respectiv? Sau poate era la fel de mândru, când pentru a se „da bine” cu noua putere, la referendumul pentru demiterea Preşedintelui, a avut o abordare hai să îi zicem „interesantă”.  Gheorghe Flutur este şi el mândru. Când a fost mai mândru, acum sau când scria cu oi pe dealuri, dând dovadă de cel mai josnic servilism pe care l-a văzut vreodată Bucovina? Sau poate la fel de mândru a fost atunci când la ultimele alegeri, populaţia l-a trimis la pensie, obţinând cu 4.500 de voturi mai puţin decât contracandidatul sau şi a ajuns senator doar datorită unei legislaţii incorecte, agreată şi promovată de PDL şi a unor noncombaturi ruşinoase, noncombaturi pe care ei le numesc compromisuri politice dar poporul le numeşte blaturi”, se arată în comunicat.

Dan Cuşnir subliniază că până şi primarul Sucevei, Ion Lungu, „când e cu ei când nu e cu ei” şi de întreabă dacă liderii PDL Suceava sunt mândri şi  de această atitudine, la fel de ruşinoasă, a unui fost vector de imagine al PDL.

„Cei prezenţi la BPN al PDL erau mândri, dar erau mândri şi fericiţi ei între ei, în cerc închis, la fel că toată guvernarea lor, care a dus ţară în pragul falimentului. După cum era şi sloganul PDL din ultima campanie electorală locală: „Da, se simte diferenţa!”. În buzunarele cui s-a simţit diferenţa?”, s-a mai întrebat vicepreşedintele PSD Suceava.

El mai arată că cei de la PDL declară că sunt pregătiţi să preia puterea în 2016 şi că deja îşi ascut foarfecele pentru tăierea pensiilor şi a salariilor, pentru că atât au fost în stare să facă.

„Cei de la PDL nu au înţeles nimic. Comunităţile, societatea, poporul, sunt sătui de şedinţele lor, de declaraţiile lor jenante şi vor cu totul şi cu totul altceva”, a conchis Dan Cuşnir.


Intră acum și în grupul de